Viaţa
Sfântul Policarp s-a născut
în jurul anului 70 d. Hr., gândind afirmaţia lui spusă judecătorului: "De 86 de ani (lui Hristos) îi slujesc" (Martinul Sfântului Policarp, IX, 3) trebuie înţeleasă în sensul aceşti 86 de ani se socotesc de la naşterea lui şi nu din momentul hirotoniei şi dacă data exactă a morţii lui este 156 (stabilită de critici).
Sfântul Irineu, care a copilărit
în anturajul Sfântului Policarp, ne informează acesta a fost ucenicul Apostolilor, a avut legături strânse cu mulţi din cei care văzuseră pe Domnul şi a fost aşezat episcop al Smirnei de către Apostoli.
ucenic al Sf. Apostol Ioan, sub influenţă
căruia s-a şi format în anii tinereţii, Sf. Policarp a primit şi a păstrat cu sfinţenie Tradiţia apostolică de nuanţă ioanică, aşa cum se constată din întâlnirea pe care a avut-o cu papa Anicet (Roma, probabil în 155) cu privire la modalitatea pregătirii, serbării şi datei Sf. Paşti. Sf. Policarp n-a reuşit convingă pe Anicet spre a adopta tradiţia ioanică referitoare la sărbătorirea Paştelui, dar nici Anicet nu i-a impus-o pe a Bisericii romane. Ei au rămas uniţi, împărtăşindu-se împreună în Biserica, unde Anicet a cedat locul de cinste Sf. Policarp, mai apoi, despărţindu-se în pace. În timpul şederii la Roma, el a reconvertit o seama de eretici (în special valentinieni şi marcioniti). Sf. Irineu şi Fer. Ieronim vorbesc şi de o întâlnire a Sf. Policarp cu ereziarhul Marcion.
La aproximativ un an
după călătoria la Roma (adică în 156), sub domnia lui Antonin Piul, acesta suferă moarte martirica, la Smirna. Descrierea acestreia o avem dintr-o scrisoare pe care Biserica din Smirna o trimite Bisericii din Philomelium (mare valoarea istorică - poartă numele de "Martiriul Sf. Policarp"). A fost a patra persecuţie începând de la Nero (una foarte crudă), în care au pierit mulţi creştini, printre care şi vrednicul Policarp.

Opera

Acesta a scris mai
multe scrisori de întărire şi dreapta sfătuire (după istoricul Eusebiu), unele adresate Bisericilor vecine, altele unor fraţi. Dar nu s-a păstrat decât o singură piesă: "Scrisoarea către Filipeni" . Cuprinsul acesteia - cap.1-9 păstrate în text grec, cap.10-12 păstrate în text latin, cap.13 îl avem din "Istoria bisericească" (a lui Eusebiu), iar cap. 14 se crede este un adaos ulterior.
Această scrisoare este considerată
"cu totul considerabilă" şi "crainic al adevărului" (Sfântul Irineu) pentru cei ce vor se mântuiască şi "foarte folositoare" (Fer. Ieronim).
Această scrisoare e răspunsul
la o scrisoare a filipenilor - nepăstrată - la care face aluzie Sf. Policarp. Filipenii ceruseră lui Policarp ca cineva ducă unele scrisori ale lor în Siria şi ca li se trimită scrisorile Sf. Ignatie. Răspunsul Sf. Policarp în privinţa scrisorilor pentru Siria - vor fi duse de el personal sau de un trimis al lui. În privinţa scrisorilor lui Ignatie, ele sunt ataşate ecrisorii acesteia (cap. 13).
Scrisoarea Sf. Policarp n-are originalitatea scrisorilor ignatiene, ea
fiind un ansamblu de idei comune creştine, susţinute de textele biblice copioase.

Doctrina

Întruparea
Mântuitorului - evidenţiată ca dogmă esenţială a creştinismului, susţinută contra docheţilor şi Învierea Sa din morţi, susţinută contra filozofilor păgâni.
Acesta
mai sfaturi pentru bunul trai familial, pentru educaţia copiilor în frică de Dumnezeu, pentru castitatea tinerilor şi înfrânarea lor de la orice rău, pentru un stil superior de viaţă al văduvelor creştine care sunt numite de el "altarul lui Dumnezeu" (4, 3).
Se
dau îndrumări, în special, clerului de la Filipi.

Caracterizare

Este considerat
fiind - una din figurile cele mai luminoase ale vechii literaturi creştine - viaţă sa exemplară de creştin şi de episcop, învăţătura sa ireproşabilă şi martiriul său, făcând din el "învăţătorul Asiei şi părintele creştinilor". Sfântul Policarp este martor şi mărturisitor al credinţei şi vieţii apostolice (afirmaţie a Sf. Irineu).
Învăţătura
sa e clară şi expusă simplu ca în Sf. Scriptură, e străină de limbajul complex şi amplu al teologiei ulterioare.