Sambătă 10 Aprilie, 10 AM, Pomenirea celor adormiţi şi a rudeniilor nostre după duh şi după trup;

Duminică 11 Aprilie, Duminică 18 Aprilie, Sfînta Liturghie de la ora 10:00.

Hristoase al meu, învredniceşte-mă să Te iubesc!
Sfantul Nicolae Velimirovici: “Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi”. MINUNATA SMERENIE A LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox

Cauta-l pe Domnul! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca acolo, cu Dumnezeu este totul, iar aici nu este nimic; ca acolo este adevarul, iar aici in lume nalucire; ca acolo este odihna, iar aici dureri si griji; ca acolo este indestulare, iar aici stramtorare neincetata; ca acolo este bucurie si veselie, iar aici numai dureri si tanguire a inimii?

Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii… Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant? Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant – si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau.

Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii cum alearga copiii dupa curcubeu”.

MITROPOLITUL NEOFIT: “Acesta este inceputul unei demonocratii pe care unii si-o doresc”. REACTIA FATA DE AMENZILE DATE DE POLITIA CIPRIOTA PREOTILOR SI CREDINCIOSILOR CARE AU VENIT LA SFANTA LITURGHIE: “Este chiar un pacat greu care se va intoarce impotriva statului nostru”

Si imi mai spune un tanar din acea mitropolie: am vazut acum cateva zile un om sfant al locului cum plangea, si l-am intrebat: de ce plangi?
Mi-a zis ca l-a certat episcopul locului ca de ce taie anafura fara manusi, si de ce nu o impacheteaza ca sa o dea la oameni.
Din punct de vedere teologic, stiti ce inseamna acest lucru?
Inseamna blasfemie impotriva Sfantului Duh. Iarasi Duhul Sfant, despre Care am vorbit la inceputul cuvantului nostru.
Pai atunci, ce facem noi la Sfanta Liturghie? Facem teatru? Ne prefacem? Nu! In Sfanta Liturghie cu adevarat Se coboara Duhul Sfant si transforma painea si vinul in Trupul si Sangele lui Hristos. Nu doar vinul si painica, ci si atunci cand spune preotul “Pace, voua!”, din mainile sale emana energie sfanta si aceasta se aseaza si se odihneste pe fiecare credincios, in functie de curatia inimii fiecaruia. Sunt oameni care vad aceste lucruri. Mama mea le vedea. Bunica psaltului nostru, vedea aceste lucruri despre care va vorbesc. Cand tamaiaza preotul Sfanta Masa la Heruvic, la fel. (…) Ma intreba pe mine bunica: “Parinte, la Heruvic, cand tamaiati Sfanta Masa, eu vad cum din fiecare colt al mesei iese un batran si se inclina in fata preotului. Cine sunt acestia?” “Cati ies?”, o intreb. “Ies patru.” “Si cum sunt?” Si mi-i descrie pe cei patru Evanghelisti, pe Apostolul Luca, cu barbita mica, pe Apostolul Matei cu barba lunga, pe Apostolul Marcu cu barba potrivita si pe Apostolul Ioan Teologul il vede batran si cu chelie. Asa de mult si-a curatit ochii.
“Mai ales din momentul in care spuneti: ”Mai ales pentru Preasfânta, PreaCurata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea”, ce lumina albastra umple sfanta masa! Si intra preotul prin aceasta lumina si spunea: Pace tuturor!” Asadar, bunica vede harul, energia lui Dumnezeu, asa cum vedeti voi lumina becului. Asa cum este aceasta energie electrica, ceva creat, exista si energie necreata, a Sfintei Treimi. Necreat inseamna ca nu Isi datoreaza existenta Sa nimanui. Doar Dumnezeu este necreat. Aceasta energie necreata a lui Dumnezeu se uneste cu noi, credinciosii, care suntem creatia lui Dumnezeu. Va dati seama ce grija are de noi Dumnezeu? Ne daruieste Trupul Sau, ne da Sangele Sau, ne da Energia Sa, Harul Sau, paza Sa prin ingerul pazitor, Sfintenia Sa, Lumina Sa, si noi Ii spunem sa tina distanta fata de noi! Este cu putinta asa ceva? Si daca ar face-o asta Sisi (mitropolitul de refera la Abdel Fattah el-Sisi, presedintele Egiptului) din Egipt as mai intelege. Sau sa o faca Macron, sau doamna Merkel, as intelege.

Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul:
"EXPERIENTA LUI DUMNEZEU iti da curajul de a trai, dar si CURAJUL DE A MURI.
Ortodoxia se invata in Biserica si IN GENUNCHI"

Parintele Rafail Noica:
Viata trebuie mai mult decit traită
Viata trebuie indumnezeită.

Parintele N. Steinhardt:
Atunci când ni se cere o lepădare, fie ea doar indirectă şi bine camuflată, de Hristos, atunci, da, e bine să ne urâm pe noi înşine, familia noastră, bunurile noastre. Atunci să-L mărturisim pe Hristos cu orice preţ. Ăsta-i examenul, asta-i proba, asta-i Judecata de Apoi pe pământ.

„Încă nu v-aţi împotrivit până la sânge” grăieşte Apostolul neamurilor, iar noi ne ferim de necazuri, neplăceri, de oarecare suferinţe, de vorba lumii, de mărunte pierderi.

În vreme ce Hristos ne cere curajul, fermitatea, neclintirea, puterea de a putea privi Crucea. Da, fraţi creştini, aşa e cu Hristos. E pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofarlica, uite popa nu e popa, nu-i cu „să vezi că“, nu-i cu „ce putem face“, cu „împrejurările m-au silit “…

CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS.
Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor, Crucea lui Hristos – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. “BATALIA CU POTIRUL”.


Dar, dincolo de aceasta, orice frica nu este de la Dumnezeu ci este de la cel care are, sa spunem asa, „jucaria” cea mai interesanta. Jucaria care i-a fost luata. Diavolul a pierdut aceasta „jucarie” extraordinara cu care tinea lumea in teroare.
Pana la intruparea lui Hristos, „jucaria” preferata a diavolului, si care era in mana lui, si dispunea absolut si discretionar de ea, era moartea.
Ei, bine, i-a fost luata! Aceasta jucarie, acest instrument de tortura i-a fost luat diavolului.
Prin urmare, din moment ce moartea a fost biruita, Hristos a biruit moartea în Sine, dar nu pentru Sine, ci pentru noi – deci n-a facut o demonstratie -, iata ca noi avem porunca sa nu ne fie frica, adica sa nu ne supunem acestui cult pentru care, in existenta noastra, ultimul cuvant il are moartea.
Si atunci, noi, odata ce ne supunem acestui cult, devenim practicanti ai acestui cult. (…)

Da, moartea este o realitate, dar nu e ultima realitate. Din moment ce eu ma supun acestei frici, incat ma lepad – nu neaparat de Hristos, ci de cultul meu care spune: n-ai frica, stai tare, Hristos a inviat, turma mica nu te teme.

Parintele Ilarion, duhovnicul manastirii Crucea: “Starea de sanatate a unui om este starea de unire cu Dumnezeu, cu Hristos”.
Deci cu cat omul este mai apropiat de Hristos, cu atat este mai sanatos.
Cu cat se indeparteaza omul de Hristos se imbolnaveste.
[…] Boala trupului este generata de boala sufletului, boala sufletului este generata de pacat, deci, practic, pacatul ne imbolnaveste trupurile.
Vrem sa fim sanatosi? Sa ne apropiem de Hristos, sa ne unim cu Hristos!
Pr. Cezar Axinte:
Starea de sanatate este starea de despatimire. Nu e vorba de a scapa de toate bolile astea, dar atat de sanatos poti sa ajungi in unire cu Hristos, incat scapi de o boala de care n-a scapat nimeni – moartea.
Ca aici e batalia. Asta-i starea de sanatate, cand omul este incredintat ca a biruit moartea.

[De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu].

Şi Nicodim, învăţat și cunoscător al proorocilor și al Legii, el însuşi aşteptând cuvântul lui Dumnezeu, este nedumerit și întreabă: Cum oare putem să ne naştem din nou? Oare poate cineva să intre din nou în pântecele mamei şi să se nască? Şi Domnul descoperă că este vorba de o altă naştere, nu naşterea din trup, ci naşterea duhovnicească, care, în botez, schimbă omul.

Iată, cei ce se botează adulţi de multe ori primesc o schimbare anume, precum Domnul în istorie a schimbat numele celor ce s-au apropiat de El. Avram devine Avraam, Saul devine Pavel. Ce închipuie aceasta? O înnoire, întrucât e cu adevărat o naştere, o transformare pe care de multe ori noi înşine n-o putem vedea în noi, în sensul unei înţelegeri adevărate, al unei trăiri în aşteptarea pe care o mărturisim în Crez; după ce spunem Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, adăugăm imediat: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Nu <aştept să-mi fac o casă mai bună, să am o meserie adevărată, să ajung cineva şi să se teamă lumea de mine sau să am o siguranţă şi să nu mă mai tem…>, ci: Aştept învierea morţilor, aceasta este esenţial pentru mine, nici măcar să fiu ferit de nişte necazuri sau de întâmplări groaznice sau de boli. Omul este realist, nu poate spune: <Aştept să fiu ferit de moarte>, căci ştie că moartea e un lucru sigur, e o realitate. Şi acestei realităţi îi urmează o nădejde, nu o zdrobire; nu stau înspăimântat de moarte, pentru că Biruitorul morţii mi-a dat nădejde atunci când a spus: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea – lumea, cu poftele ei, cu sirenele ei amăgitoare. Iată că Aştept învierea morţilor înseamnă că înţeleg că moartea nu este ultima realitate a vieţii mele. Însăşi viaţa aceasta, cu ciclicitatea ei, ne cheamă să înţelegem dincolo de trup, pe Cel Ce, prin insuflarea Sa, ne cheamă la Împărăţia Cerurilor, Împărăţia cea duhovnicească.

Mântuitorul S-a botezat ca să ne înveţe pe noi măreția Tainei Botezului. Sfântul Ioan boteza cu botezul pocăinţei, pregătea pe oameni pentru întâlnirea cu Dumnezeul Cel Viu. Şi iudeii de atunci au luat aminte că un tânăr îmbrăcat în haină aspră de cămilă, un tânăr care crescuse în asprimea pustiului, învăţa cuvânt cu putere şi înţelegeau că botezul lui nu era un botez născocit de oameni, ci era un botez insuflat de Dumnezeu. Şi, într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul boteza cu botezul pocăinţei, botezul prin care vestea taina ce avea să fie. botezul_domnului_15botezul_domnului_15În momentul când Însuşi Domnul Hristos vine la botez, Ioan se înspăimântă şi se miră, spunând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine…, pentru că Ioan cunoscuse că Cel Ce venea nu era un om [oarecare], ci era Dumnezeuîntrupat ca să vorbească omului pe limba lui, ca să-i poarte omului neputinţa şi să-i vestească omului viaţă cea adevărată.

Şi Mântuitorul îi spune:

Lasă acum […], să plinim toată dreptatea.

Care era toată dreptatea? Un mare monah, Nicolae Steinhardt, evreu de origine, român prin trăire, spunea [preluand o expresie a Sfantului Isaac Sirul, n.n.]: „Nu huliţi spunând că Dumnezeu este drept!” Şi, desigur, spunea aceasta făcându-ne să înțelegem că dreptatea lui Dumnezeu este mult mai mult decât ceea ce înţelegem noi în dreptatea omenească, adăugând că nu era drept ca Unicul Său Fiu, fără de păcat, să poarte asupră-Şi păcatul întregii lumi, nu era drept ca Dumnezeu întrupat să Se lase scuipat, să Se lase biciuit. În toate religiile vom găsi ideea unei judecăți; şi vechile religii antice şi cele egiptene şi toţi ceilalţi au ideea judecăţii. La toate religiile vom găsi importanţa faptelor bune, a milosteniei, a postului, dar nicăieri în afara creştinismului nu vom găsi ceea ce Dumnezeu Însuşi ne-a descoperit: că întrupându-Se, Dumnezeu vine să spele picioarele ucenicilor, că Se poate lăsa scuipat pentru om, batjocorit, mergând până la moarte, luând asupră-Şi moartea noastră, că primul gest public al lui Dumnezeu întrupat este acela de a Se boteza, de a Se curăţa. De aceea Ioan Botezătorul se teme să-L boteze, pentru că acest botez, plecând de la ceea ce se vede, apa, care ne curăţă de jeg și de spurcăciune, închipuie harul Duhului Sfânt care ne curăţă de robia gândurilor, a poftelor noastre.



MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU, anuntand ca la o eventuala reizbucnire a epidemiei NU VA MAI ACCEPTA INCHIDEREA BISERICILOR, chiar si cu pretul de a face inchisoare:
“Nu e normal ca fricosul, putin credinciosul, fie ca este el episcop, preot sau protopop, sa isi aduca fobia sa in mijlocul Bisericii, sa ne-o impuna si noua si sa o faca lege.
Asta inseamna negarea credintei ortodoxe.”

Acum, asadar, din aceasta experienta, intelepciune si teologie pe care ne-au lasat-o sfintii nostri parinti si maici, din experienta altor biserici surori despre care v-am vorbit deja, (…) stim ca noi nu traim doar pentru 100 de ani aici, pe pamant, ci noi dorim sa traim vesnic in Imparatia lui Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
De aceea, sa avem in vedere, atunci cand vin incercari cum a fost aceasta boala, care este prioritatea si ce este in plan secundar.
Este secundar ca importanta, dar trebuie sa o facem: sa ne pazim in casele noastre, in cafenele, la serviciu, sa tinem distanta si orice alte masuri pe care le impune legea.
Dar in interiorul bisericilor exista doar sfintenie, nu putem vorbi de boala. Acestia au ca scop impunerea globalizarii si a Antihristului in locul lui Hristos in inimile noastre, deoarece antihristi nu sunt doar turcii si ateii din Rusia.
Mereu au fost antihristi si vor actiona din nou. Asadar, in mitropolia Morfou nu se va mai pune problema de acum inainte sa se mai inchida vreo biserica. Veti auzi din nou ca in anumite locuri a izbucnit din nou epidemia.
Dar aceasta greseala (n.tr.: inchiderea bisericilor) nu se va mai face, cel putin nu in mitropolia noastra.
Bisericile vor ramane deschise;
cine va dori va putea sa vina sa se impartaseasca si sa ia anafura – neambalata.
In Biserica exista doar energia necreata a Dumnezeului Treimic.
Afara sunt si boli si microbi. Aici nu exista.
Asadar, fiecare sa isi masoare credinta sa si, in functie de credinta pe care o are, sa actioneze.

Dar nu e normal ca fricosul, putin credinciosul, fie ca este el episcop, preot sau protopop, sa isi aduca fobia sa in mijlocul Bisericii, sa ne-o impuna si noua si sa o faca lege.
Asta inseamna negarea credintei ortodoxe
.
De aceea, va rog pe toti, cler si popor, sa fim pregatiti si informati, in ceea ce ne priveste pe noi.
Ce vor face celelalte mitropolii? Va da socoteala episcopul locului.

Eu le-am spus preotilor (n.tr. din mitropolie Morfou): cand va vor intreba de ce aveti in Morfou bisericile deschise, sa spuneti: asa ne-a zis ierarhul nostru.
Sa mergeti sa ii cereti socoteala lui si sa il bagati si la inchisoare.
Asa si trebuie. Stiti de ce?
Pentru ca au mers la inchisoare pentru credinta noastra si Apostolul Pavel, si Apostolul Petru.
Toti apostolii au mers la inchisoare. Insusi Hristos, Dumnezeu-Omul, a mers la inchisoare. Eu de ce sa nu merg?

Prof. Mihail Chircor:
As vrea sa fac o trimitere foarte scurta la slujba Botezului, unde la Lepadari, se spune:
“Te lepezi de Satana? Te unesti cu Hristos? Te-ai unit cu Hristos? ” Deci, noi, cei botezati, ne-am unit cu Hristos, depinde de noi, mai departe, sa ramanem uniti cu Hristos sau apropiati, la o distanta cat mai mica sau sa ne indepartam si sa ne pierdem.

Pr. Cezar Axinte:
La distanta mica nu. Intim! Ca aicea a fost batalia. Sa cedezi cea mai mica distanta! Aicea-i batalia cu Potirul!
A te uni cu Hristos in modul cel mai intim, desavarsit, aceasta este. Aicea-i batalia: numai putin sa te desparti!

Prof. Mihail Chircor: Frica a facut sa se intample ceea ce daca as fi spus acum un an cuiva, mi-ar fi pus eticheta de nebun, m-ar fi injurat si m-ar fi dat afara.
Parintii nu isi mai primesc copiii si nepotii de frica bolii, a mortii. Copiii si nepotii nu mai merg la parintii lor de frica bolii si a mortii. Daca i-as fi spus cuiva asta acum 1 an sau chiar acum 3 luni, sau ca nu are sa mai mearga de Paste la slujba de Inviere [si ca va fi fenomen de masa] mi-ar fi zis ca sunt nebun… Acolo s-a ajuns cu frica. Este o frica care e straina firii omului, e nefireasca si patologica.

"Comoditatea este aceea care ne va ucide sufletul" min 8:20 – Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu

Prof. Mihail Chircor: Frica de boala, de moarte, de jertfa, de suferinta il face pe om sa prefere ca, in loc sa fie un om liber – care s-ar putea imbolnavi si suferi  – sa fie un sclav sanatos.
Asta e alegerea lui.



Parintele Arsenie Boca: Unul din sfinţi a zis: “Caprele eu sunt; iar oile Dumnezeu le ştie”.
“Oricat ni s-ar părea de neobişnuit, dar adevărul acesta rămane: că ne-a trimis Dumnezeu in lumea aceasta, ca să invăţăm a ne lepăda de ea şi să o căutăm pe cea adevărată”.

2 Corinteni 4: De aceea nu ne descurajăm, şi măcar că omul nostru cel dinafară se prăpădeşte, omul nostru cel dinlăuntru se innoieşte zi de zi. Pentru că suferinţa noastră, uşoară şi de-o clipă, ne agoniseşte nouă mai presus de orice măsură o cumpănă veşnică de mărire, Ca unora ce n-avem in vedere cele ce se văd fiindcă cele ce se văd sunt vremelnice, pe cand cele ce nu se văd sunt veşnice. 2 Corinteni 5: Ci noi ştim că, dacă pămanteasca noastră locuinţă, in cortul acesta, se desface, avem in ceruri clădire de la Dumnezeu, casă veşnică, nefăcută de mană.
De aceea suspinăm in acest trup dorind să ne imbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer.

Deci nu sunt de plans decat necredincioşii, care s-au stins in necredinţă, ca nişte instrăinaţi şi potrivnici lui Dumnezeu.
Dar e bine să se ştie că viaţa in primejdii pe mulţi i-a scos din numărul morţilor şi i-a primit Dumnezeu in braţele morţii in Impărăţia vieţii.

"De calitatea pacii noastre depinde ca razboiul sa fie, ori sa nu fie.
Daca viata noastra ar fi placuta lui Dumnezeu in vremea pacii, fara indoiala ca nu s-ar ajunge la razboi, unde nu ar fi asa!
Pacea fara Dumnezeu e leaganul razboiului".

"Prin Evanghelia Sa, Hristos a propus si prescris, in scopul inlaturarii celorlalte razboaie, razboiul omului cu el insusi.
Cei ce nu duc razboi cu ei insisi, cu patimile, viciile si pacatele lor, il duc negresit impotriva lui Dumnezeu si a aproapelui".

Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vietii insa iau pe oameni din alta parte, silindu-i sa-l caute pe Dumnezeu.

Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greselilor noastre, urmare pe care ingaduie Dumnezeu s-o gustam spre inteleptirea noastra”. “Nu este alta cale de mantuire, de ispasire a pacatelor, decat calea Crucii.

Daca ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi aratat-o pe aceea. Prin Cruce, prin suferinta unei rastigniri in viata se intra in Imparatia lui Dumnezeu.
Si se intra cu atat mai sigur, cu cat rabdam o rastignire nedreapta.
Deci, cel ce vrea sa se mantuiasca n-are pe nimeni de osandit pentru crucea pe care o duce.
Cine s-a hotarat cu toata puterea sufletului sau sa vina la Iisus, rastignirea-l asteapta, dar acesta iubeste din tot sufletul pe cei ce-l rastignesc. In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni. In cuptorul suferintelor de tot felul se curateste sufletul omenesc pentru Imparatia lui Dumnezeu.
Si suferinta smereste trufia omului si Il face pe Dumnezeu prieten. Asa sa va talcuiti crucea pe care o aveti fiecare de dus! In Cruce Dumnezeu a ascuns o taina: taina mantuirii fiecaruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mantui“.
“Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cata multime de suferinte putem razbi cu bucurie. Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el. Numai atata mangaiere putem aduce printre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem.

Parintele Arsenie: La marginea existentei
Nu Dumnezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur.
Ăsta-i omul!
Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat:
„Ce zici despre om?” Şi a răspuns Sf. Grigorie: „Este copleşitor şi de neînţeles“.
Dumnezeu păstrează încă taine despre om, necunoscute nici de îngeri şi necunoscute nici de lume.
Pentru că (omul) e după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E singura fiinţă creată după chip şi asemănare.
Este singura verigă posibilă între om şi creaţie.
Omului i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie.
Şi Satan luptă din răsputeri, cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu.
Pentru că îi cam ocupăm locurile.
Treaba lui, dar noi aşa suntem creaţi, după chip şi asemănare.
Şi creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau interpretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu.
Deci avem mare siguranţă, dar şi mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu ştii că tu trăieşti şi cine eşti.

Despre spovedanie: Interviu cu Parintele Macarie simonopetritul

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme în care creștinismul nu era despre frică, ci despre iubire.
"Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!"(Ioan 16,33). „
"Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința
?" A fost odată, ca niciodată, o vreme în care lumea mai credea în Corinteni 13: „ Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”
O vreme în care oamenii nu doar comunicau, ci și cuminecau.

O vreme în care se îngrijeau leproșii, o vreme în care se credea că icoanele sunt făcătoare de minuni, o vreme în care se spălau picioarele săracilor, și câte și mai câte.

Lucrarea Sfantului Duh
Sfantul Ioan de Kronstadt

Duhule Sfinte, Facatorule de viata, Unul fiind din Sfânta Treime,
Tu esti viata si cuviinta, frumusetea tuturor fapturilor vii si neînsufletite,
Tu esti culoarea si mireasma plantelor,
Tu esti respiratia tuturor fiintelor organice si anorganice, fiindca Tu pricinuiesti rodirea, hranirea în plante, în arbori si în arbusti.
Tu uzi roadele si le aduci la pârguire prin razele de soare,
Tu luminezi prin soare, luna si stele,
Tu pricinuiesti vânturile în vazduh si valurile în râuri, mari si lacuri,
Tu le îmblânzesti, Tu pricinuiesti tunetele si fulgerele în crugul ceresc.
Tu plasmuiesti si sadesti samânta omeneasca, si o cresti, si o modelezi într-un organism minunat, cum faci si cu toti embrionii de animale.
Tu ai dat albinelor putinta sa faca faguri cu miere si paianjenului sa îsi teasa paienjenisul, iar viermilor de matase sa faca coconi.
Pâna la nesfârsita felurime împodobesti tipurile fetelor omenesti de parte barbateasca si femeiasca, potrivit felurimii popoarelor si natiilor (raselor) si a climatelor pamântesti.
Tu felurit înteleptesti în lucrurile lor popoarele si insii în parte spre îndestularea trebuintelor vietii de obste.
Tu ai luminat si luminezi cu lumina întelegerii, înteleptind pe proroci si pe apostoli, pe cuviosi si pe drepti, pe nebunii pentru Hristos si pe toti sfintii.
Tu înteleptesti pe arhitecti, pe sculptori, pe pictori ca sa lucreze în lemn, metal, granit si marmura, ca si pe mesterii care fac felurite lucruri din metal si din sticla: de la Tine este toata stiinta si toata arta.
Tu Te pleci spre mila fata de pacatosi si pentru numele lui Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa pacatele lumii, curatesti pacatele celor ce cred si se pocaiesc.
Tu împaci si mângâi sufletele, renasti pe om prin Botez,
Tu împartasesti sfintenie si întarire prin Mirungere,
Tu dezlegi de pacate prin Pocainta, dupa credinta în lisus Hristos,
Tu prefaci pâinea si vinul în preacuratul Trup si Sânge al Domnului,
Tu savârsesti preotii, Tu binecauvantezi casatoria si zamislirea si pricinuiesti nasterea,
Tu dezlegi pacatele si tamaduiesti trupul prin Maslu.
Nenumarate sunt, Duhule Sfinte, lucrarile Tale cele de viata facatoare atat in natura cat si in imparatia harica a lui Hristos.
Slava Tie , dimpreuna cu Tatal si cu Fiul !!!

 

Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut.
Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape.
Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă,
ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.
Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile.
Unul crede că poate să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume.
Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă;
fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?
Pentru stăpânul său stă sau cade.

Dar va sta, fiindcă Domnul are putere ca să-l facă să stea.

Biserica Ortodoxă Română Sfântul Policarp, Naples, Florida 2016