Cu binecuvantare de la Episcopie, si prin bunavointa Parintelui Adrian, Miercuri 6 Ianuarie si Duminica 10 Ianuarie vom avea Sfanta Liturghie de la ora 10.

Predica si talcuire la BOTEZUL DOMNULUI a Sfantului Nicolae Velimirovici: “Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi”. MINUNATA SMERENIE A LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox

In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa Se boteze de catre el. Ioan insa Il oprea, zicand: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine? Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea. Atunci L-a lasat. Iar botezandu-Se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu S-a vazut pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri zicand: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit”. “Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait.” (Isaia 40:5). In vremurile de odinioara, Domnul a fagaduit sa vina si sa Se arate intru slava mare. Oamenii au auzit aceasta dar au uitat ce se spusese. Dar Dumnezeu nu Si-a uitat cuvantul Sau, pentru ca cuvintele Domnului sunt ca stalpii de piatra care nu se pot narui. Domnul a fagaduit ca vine; si iata, El nu a venit la vremea cand noi aveam cel mai putin nevoie de El, ci cand nevoia noastra era cea mai mare. Dumnezeu a trimis un prooroc sau un inger in locul Sau, la vremea potrivita. Dar cand raul s-a inmultit in lume atat de mult, ca nici macar un inger nu mai era in stare sa-l arda cu lumina sa, nici un prooroc nu mai avea putinta sa-l stramtoreze prin cuvintele sale, atunci Dumnezeu Si-a implinit vechea fagaduinta si S-a aratat pe pamant. Dar cum a venit Dumnezeu in plina slava? In smerenie si ascultare de negrait. Intr-un asemenea chip in care ingerii Sai aratau mai stralucitori si proorocii Sai mai mareti decat El. Cand s-au aratat la Iordan proorocul si Stapanul, proorocul a atras atentia mai mult decat Stapanul. Ioan Inaintemergatorul parea mai tainic si mai mare decat Domnul Hristos. Domnul Hristos Isi ascundea slava Sa si maretia sub doua invelisuri groase: unul era trupul omenesc si celalalt era smerenia. Asa incat oamenii nici nu L-au bagat in seama, nici nu L-au recunoscut, in timp ce ochii tuturor puterilor ceresti erau asezati pe El mai mult decat pe intreaga lume zidita. Invesmantat in trup adevarat si in smerenie curata, Domnul Hristos a venit
din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre el. (Matei 3:13).

Minunat este Dumnezeu intru lucrarile Lui! Prin toate lucrarile Sale, El ne invata smerenia si ascultarea. El Se ascunde in spatele lucrarilor Sale, tot asa cum soarele se ascunde noaptea in spatele stralucirii stelelor, tot asa cum o privighetoare se ascunde in tufe in spatele cantecului sau. El da lumina soarelui si soarele straluceste de parca ar avea lumina de la sine, pe cand faptul este ca lumina lui Dumnezeu se trece cu vederea. El da glas tunetului Sau si vanturilor Sale si acestea se aud; dar El nu se aude. El da frumusete muntilor Sai si pajistilor Sale si ele stralucesc de frumusete, ca si cum ar fi de la ele, pe cand frumusetea lui Dumnezeu ramane ascunsa ca o taina. El da frumusete si mireasma florilor campului si acestea o raspandesc in jurul lor ca si cum ar fi de la ele; nebagandu-se in seama ca aceasta mireasma este a lui Dumnezeu. El da putere fiecarei fapturi si fiecare faptura se impodobeste in fata celorlalte, falindu-se cu puterea, ca si cum ar fi a sa; pe cand puterea nemasurata a lui Dumnezeu nici nu se impodobeste, nici nu cauta a fi bagata in seama. El da minte din mintea Sa oamenilor si oamenii cugeta si gandesc ca si cum ar fi cu mintile lor; pe cand mintea lui Dumnezeu ramane in pace desavarsita, intorcand spatele laudei lumii. Astfel ne invata Dumnezeu smerenia. Tot ceea ce face El, face atat potrivit firii Sale, cat si pentru oameni, ca omul sa se rusineze si sa se faca constient de mandria sa prosteasca; ca omul sa nu se dea mare, neavand nici o lucrare buna a sa; ci sa lase faptele sa vorbeasca pentru sine si el sa se ascunda in spatele lor, asa cum Dumnezeu sta tainuit in spatele lucrarilor Sale, fara sa fie vazut ori auzit, asa cum merge un pastor in spatele turmei sale mari.

botezul

Minunat este Dumnezeu, Care ne invata astfel smerenia! El este minunat si atunci cand ne invata ascultarea. Omul niciodata nu poate sa fie ascultator ca Dumnezeu. Omul seamana samanta in pamant si apoi o lasa in grija lui Dumnezeu. Omul seamana intr-o zi, dar Dumnezeu Se ingrijeste de samanta vreme de o suta de zile, pazind-o, incalzind-o, dandu-i viata si ridicand-o incetisor din pamant ca un firicel, impodobind firicelul cu mugurasi si apoi o coace, pana cand omul merge din nou la camp, petrecand o zi sau doua ca sa stranga granele si sa le transporte cu caruta la hambarul sau. Corbul isi cloceste puii si apoi ii paraseste, nemaiingrijindu-se de ei. Dar Dumnezeu ia asupra Lui pe acesti pui nestiutori, slujindu-le si purtandu-le de grija cu ascultare, ziua si noaptea. Pestele isi depune icrele si pleaca, dar Dumnezeu ramane, ca sa scoata pestisori din icre si ca sa le supravegheze hranirea si cresterea lor. Orfani fara de numar, atat de la oameni, cat si de la animale, nu ar ramane in viata daca Dumnezeu nu ar avea grija de acestia. Dumnezeu Isi supravegheaza intreaga Sa zidire zi si noapte, ascultandu-le cererile si dandu-le ceea ce le este de folos. Dumnezeu asculta doririle si rugaciunile oamenilor si le implineste; El le implineste intotdeauna cu ascultare, atata vreme cat nu exista nici un pacat in cererile si rugaciunile lor. Totusi, rugaciunile care cauta sa-L traga pe Dumnezeu in pacat si sa-L faca partas la pacatul omului – Dumnezeu nu asculta aceste rugaciuni; Dumnezeu nu primeste aceste rugaciuni. Dintre toate rugaciunile, Dumnezeu asculta cel mai grabnic rugaciunile celui smerit, care se pocaieste, care se roaga pentru iertarea pacatelor sale si pentru dezlegarea de ele. In felul acesta, omul se face zidire noua, punand inceput bun – pentru viata de fiu in locul celei de rob. De aceea, toti proorocii, din vremuri stravechi, au cautat pocainta oamenilor. De aceea Sfantul Ioan Inaintemergatorul nu numai ca propovaduieste pocainta, dar savarseste botezul pocaintei, pentru ca oamenii sa puna pecete vazuta pe pocainta lor. Cu cat este mai mare pocainta unui om, cu atat mai deplin se slobozeste de cele ale lumii si se intareste cu ravna pentru Dumnezeu; Dumnezeu degraba ia aminte si in ascultare raspunde rugaciunilor oamenilor. Asadar, omul nu poate sa fie niciodata la fel de smerit ca Dumnezeu, nici ascultator ca El. In intreaga Sa zidire, in cer si pe pamant, Dumnezeu ii invata pe oameni smerenia si ascultarea. Dumnezeu trimite aceasta veste lumii din marea Sa dragoste pentru oameni si din dorinta Sa arzatoare ca toti oamenii sa se mantuiasca si nici unul sa nu se piarda. Dar Dumnezeu a dat oamenilor aceasta invatatura despre smerenie si ascultare in chip mijlocit, fie prin firea zidita de El, fie prin proorocii Sai, oameni alesi si ingeri. Numai prin Persoana Domnului Iisus, Dumnezeu da aceasta invatatura in chip nemijlocit, prin Sine Insusi imbracat in trup. In fiecare clipa a vietii Sale pamantesti, de la nasterea Sa in pestera pana la moartea Sa pe Cruce, Domnul Iisus traia invatand oamenii despre smerenie si ascultare. El a dat aceasta invatatura vie si prin botezul Sau in apa Iordanului. Ioan era cel mai insemnat om al zilei. Hristos nu era cunoscut nimanui si, chiar atunci cand L-au cunoscut, oamenii pacatosi Il socoteau pe Ioan mai mare decat El. Oamenii se adunau in jurul lui Ioan din toate categoriile, simpli si invatati, saraci si bogati. Ioan atragea atentia atat prin infatisarea sa din afara, cat si prin viata sa pustniceasca din pustie si prin cuvintele sale cu inteles tainic. Nu se strangeau multi in jurul lui Ioan din pricina pacatoseniei lor ori din dorinta de pocainta, cat din iscodire, ca sa vada si sa auda un om care nu era obisnuit. Desarta iscodire! Cat timp de mare pret ne fura aceasta, dandu-ne in schimb nimic altceva decat o dulceata bolnavicioasa trecatoare, care se schimba indata in ceva amar! Cum ne prinde in capcana si cum ne scapa pocainta si impreuna cu aceasta mantuirea noastra! Hristos nu a starnit iscodire. In mijlocul multimii, El mergea fara graba catre Iordan. El nu avea nimic care sa atraga privirea oamenilor si nimeni nu-I dadea nici o atentie. Infatisarea Sa nu avea ceva aparte, ca aceea a lui Ioan, nici vietuirea Sa nu era atat de bogata in osteneli pustnicesti. El era deopotriva cu multimea si cu totii mergeau impreuna din Galileea la Iordan, mancand si band cu El si vorbind cu El ca si cu oricare alt om din multime. Marele Isaia a vazut si a proorocit aceasta dinainte, zicand: si cand L-am vazut, nu avea frumusete ca sa ne fie drag (Isaia 53:2). Dar, in multimea aceea intreaga de oameni de langa Iordan, se afla un om, si numai unul singur, care Il cunostea cu adevarat.
pt tine... 012
Acesta era chiar Ioan Botezatorul. Ochii sihastrului desavarsit straluceau si tunetul glasului sau a amutit pentru o clipa. Ioan a uitat cu totul de restul multimii stranse in jurul apei si in apa si, aratand catre Iisus, a spus linistit:
“Iata Mielul lui Dumnezeu! (Ioan 1:29).

La botezul in apele Iordanului, Duhul S-a aratat in chip de porumbel bland; botezul Apostolilor a fost cu Duhul Sfant si cu foc, de Rusalii, Duhul S-a infatisat in chip de vant puternic si de foc. Prin aceasta, se face lamurita deosebirea dintre botezul lui Ioan si cel al lui Hristos. Botezul lui Ioan, sau botezul cu apa, ii face pe oameni blanzi si curati ca porumbeii, dar botezul lui Hristos, sau botezul prin Duh, ii face pe oameni puternici si inflacarati. (Sfantul Chiril al Ierusalimului spune, in Invatatura lumii, Cartea III: “Asa cum omul este alcatuit din doua parti: suflet si trup, exista si o curatire indoita: netrupeasca pentru ceea ce nu este a trupului si trupeasca pentru trup. Apa curateste trupul, si Duhul curateste si intareste sufletul”.)
Pogorarea Duhului in chip de porumbel – asa cum deslusesc aceasta Sfintii Parinti – ne aminteste de porumbelul pe care l-a trimis Noe de trei ori de pe arca sa, ca sa vada daca pamantul se uscase. Si porumbelul s-a intors cu o ramura de maslin in cioc. Ramura de maslin este simbolul pacii: pacea dintre Dumnezeu si om. Si acum, dupa iesirea lui Hristos din apa, dupa inecarea simbolica in apa a omului celui vechi, S-a aratat Duhul deasupra capului lui Hristos in chip de porumbel, ca sa arate ca potopul s-a sfarsit si ca domnea pacea intre Dumnezeu si omul cel nou. De ce nu tinea acest porumbel o ramura de maslin in cioc, ca semn al pacii? Pentru ca aici, in locul ramurii de maslin se afla chiar Domnul Hristos, cel mai desavarsit simbol al pacii intre Dumnezeu si om, intre cer si pamant. El este ramura de maslin a Noii Zidiri. Si astfel porumbelul, poposind deasupra lui Hristos, nu avea nevoie sa tina o alta ramura de maslin ca semn al pacii. Hristos este sfarsitul potopului si inceputul pacii. Si iata glas in ceruri! Cerurile deschise, Duhul in chip de porumbel si, mai mult, glas din ceruri! Astfel botezul lui Hristos este bogat in inteles, caci nu au venit doar ingeri, ci Sfanta Treime Insasi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant: Tatal prin glasul din cer, Duhul in chip de porumbel si Fiul ca om nou si desavarsit, Dumnezeu-Om.
“Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit”.
Cu aceste cuvinte, Dumnezeu Tatal Il vadeste pe Iisus Fiul Sau, ca si in cuvintele Marelui Arhanghel Gavriil catre Preasfanta Fecioara Maria: “si Fiul Celui Preainalt Se va chema (Luca 1:32) si iarasi: “(si El) Fiul lui Dumnezeu Se va chema (Luca 1:35). Acum Dumnezeu Tatal Il numeste cu adevarat Fiul Sau, Fiul Sau cel iubit. Caci Hristos este singurul Fiu al lui Dumnezeu prin existenta Sa din vesnicie si singurul Fiu al lui Dumnezeu prin nasterea sa in timp. Dumnezeu Tatal nu ii numeste pe toti oamenii fiii Sai, ci numai pe Hristos. Fiindca alti oameni pot fi numiti fii ai lui Dumnezeu prin adoptie, numai prin Hristos si in numele Sau. Cand Hristos a spus mai tarziu oamenilor: “Unul este Tatal vostru in cer”, El nu vrea sa spuna prin aceasta altceva decat faptul ca oamenii sunt fiii lui Dumnezeu prin adoptie. Dumnezeu poate numi zidirile sale fii, in marea lui iubire. Dar Hristos este singurul, adevaratul Fiu al lui Dumnezeu atat in iubire, cat si in fiinta. Si de aceea: “Fiul Meu iubit intru Care am binevoit” se spune. In aceste doua grairi se dau la iveala aratarea iubirii Tatalui si bunavoirea Tatalui fata de Fiul Sau. Legatura pe care o are Tatal cu Fiul nu a slabit, nici dragostea lor, a Unuia fata de Celalalt, nu s-a racit prin pogorarea Fiului in lumea aceasta pacatoasa, El fiind imbracat in trup omenesc supus ispitei.

Si astfel, botezul lui Hristos in Iordan se leaga de descoperirea Sfintei Treimi oamenilor. Nu exista nici o descoperire mai mare ca aceasta, fiindca prin aceasta ni se arata fiinta trinitara a lui Dumnezeu. La Iordan, Mantuitorul a pus pecetea pe aceasta taina preaminunata atat in cer, cat si pe pamant. Spunem dinadins “cat si pe pamant”, pentru ca firea trinitara a fiintei lui Dumnezeu desluseste si tainele cele mai adanci ale omului, firea intreita a omului, caci se spune chiar la inceputul Sfintei Scripturi ca Dumnezeu a facut omul dupa chipul Sau (Facerea 1:26). Si astfel sarbatoarea botezului lui Hristos se numeste Boboteaza – Descoperirea lui Dumnezeu – caci Dumnezeu S-a descoperit in Iordan, asa cum este El, atat cat aceasta descoperire poate fi inteleasa de omul cel trupesc. Aceasta sarbatoare se mai numeste Iluminare, caci prin aceasta duhul omului este iluminat cu cunoasterea celor mai adanci taine Dumnezeiesti. Se mai numeste Iluminare pentru ca botezul lui Hristos prin scufundarea Sa in apa, ne lumineaza mintile, ne curateste inimile si ne inalta sufletele cu cunoasterea caii mantuirii noastre, care sta in ingroparea omului celui vechi si nasterea celui nou; sau, altfel spus, aceasta se afla in moartea pacatului nostru, fiind muritor, si aducerea la viata a omului fara de pacat si fara de moarte. Tot ceea ce s-a intamplat la botezul lui Hristos, se intampla la botezul fiecaruia dintre noi. (Scriind despre botez, Sfantul Vasile cel Mare spune: “Domnul, care indruma vietile noastre, a intemeiat pentru noi legamantul botezului, care are chipul mortii si al vietii … apa este chipul mortii, a ducerii trupului la ingropaciune, si Duhul insufleteste cu putere datatoare de viata, care innoieste viata sufletelor noastre, ducand-o de la moartea pacatului la viata cea dintai”). Prin scufundarea in apa, noi murim cu Hristos, si prin iesirea din apa, noi suntem uniti cu Hristos Cel viu. Dulcele Duh al lui Dumnezeu poposeste deasupra noastra ca un porumbel, insufletindu-ne cu harul Sau atotputernic. Si Tatal, prin iubirea lui Iisus Hristos, ne adopta ca fii si anunta aceasta adoptie cu glasul Sau. Cine poate sti, in clipa botezului, ce se intampla in inima fiecarui prunc?

Intunecati si descurajati de pacatele de mai tarziu, noi uitam cea mai mare dintre tainele ceresti care ni se descopera la botez. Fiindca prin botez noi suntem curatiti de tot pacatul, desi, dupa ce ne botezam, dam peste ispite dracesti, carora Hristos nu le-a cazut prada, asa cum facem noi.
Dar aceia dintre noi care cugeta la mantuirea noastra zi si noapte, cu smerenie si ascultare necurmata fata de Dumnezeu, se pot invrednici de descoperirea de taine mari, sfinte, asa cum au fost descoperirile de la Iordan, tot asa cum s-au invrednicit multi sfinti si mucenici pentru Hristos de aceasta viziune. Mucenicia pentru Hristos se socoteste ca fiind al treilea botez: primul fiind botezul lui Ioan cu apa; al doilea, botezul lui Hristos cu Duhul Sfant si cu foc. Cel de-al treilea botez, botezul muceniciei, se numeste “botezul cu sange”. Mucenicii lui Hristos care au fost botezati prin varsarea sangelui lor pentru Hristos, au vazut foarte adesea multe dintre tainele Iordanului, care s-au descoperit la botezul lui Hristos. Cel mai cunoscut exemplu al acestui botez minunat, prin sange, este moartea intaiului mucenic al lui Hristos, Arhidiaconul Stefan, care este descris in felul acesta: Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Acum se arata Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Iar Stefan a strigat: “Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si iudeii il bateau cu pietre (Fapte 7:55-59). Sa ne mai ostenim, cu credinta neschimbata, cu fapte bune si cu impartasirea frateasca a bucuriei si a suferintei celor care ne sunt apropiati, intregi in smerenie si ascultare fata de Dumnezeul Cel viu, sa ne intoarcem la curatia fara de pacat in care ne-am imbracat la botez. Asa ne vom invrednici de slava, bucuria si frumusetea vesnica a sfintilor si mucenicilor lui Dumnezeu. Asa ne vom lumina din nou, cerul se va deschide pentru noi si Dumnezeu Se va descoperi pentru noi – Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, Careia Ii aducem slava acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin. (Din: Sfantul Nicolae Velimirovici, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti)

MITROPOLITUL NEOFIT: “Acesta este inceputul unei demonocratii pe care unii si-o doresc”. REACTIA FATA DE AMENZILE DATE DE POLITIA CIPRIOTA PREOTILOR SI CREDINCIOSILOR CARE AU VENIT LA SFANTA LITURGHIE: “Este chiar un pacat greu care se va intoarce impotriva statului nostru”

Si imi mai spune un tanar din acea mitropolie: am vazut acum cateva zile un om sfant al locului cum plangea, si l-am intrebat: de ce plangi? Mi-a zis ca l-a certat episcopul locului ca de ce taie anafura fara manusi, si de ce nu o impacheteaza ca sa o dea la oameni. Din punct de vedere teologic, stiti ce inseamna acest lucru? Inseamna blasfemie impotriva Sfantului Duh. Iarasi Duhul Sfant, despre Care am vorbit la inceputul cuvantului nostru. Pai atunci, ce facem noi la Sfanta Liturghie? Facem teatru? Ne prefacem? Nu! In Sfanta Liturghie cu adevarat Se coboara Duhul Sfant si transforma painea si vinul in Trupul si Sangele lui Hristos. Nu doar vinul si painica, ci si atunci cand spune preotul “Pace, voua!”, din mainile sale emana energie sfanta si aceasta se aseaza si se odihneste pe fiecare credincios, in functie de curatia inimii fiecaruia. Sunt oameni care vad aceste lucruri. Mama mea le vedea. Bunica psaltului nostru, vedea aceste lucruri despre care va vorbesc. Cand tamaiaza preotul Sfanta Masa la Heruvic, la fel. (…) Ma intreba pe mine bunica: “Parinte, la Heruvic, cand tamaiati Sfanta Masa, eu vad cum din fiecare colt al mesei iese un batran si se inclina in fata preotului. Cine sunt acestia?” “Cati ies?”, o intreb. “Ies patru.” “Si cum sunt?” Si mi-i descrie pe cei patru Evanghelisti, pe Apostolul Luca, cu barbita mica, pe Apostolul Matei cu barba lunga, pe Apostolul Marcu cu barba potrivita si pe Apostolul Ioan Teologul il vede batran si cu chelie. Asa de mult si-a curatit ochii. “Mai ales din momentul in care spuneti: ”Mai ales pentru Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea”, ce lumina albastra umple sfanta masa! Si intra preotul prin aceasta lumina si spunea: Pace tuturor!” Asadar, bunica vede harul, energia lui Dumnezeu, asa cum vedeti voi lumina becului. Asa cum este aceasta energie electrica, ceva creat, exista si energie necreata, a Sfintei Treimi. Necreat inseamna ca nu Isi datoreaza existenta Sa nimanui. Doar Dumnezeu este necreat. Aceasta energie necreata a lui Dumnezeu se uneste cu noi, credinciosii, care suntem creatia lui Dumnezeu. Va dati seama ce grija are de noi Dumnezeu? Ne daruieste Trupul Sau, ne da Sangele Sau, ne da Energia Sa, Harul Sau, paza Sa prin ingerul pazitor, Sfintenia Sa, Lumina Sa, si noi Ii spunem sa tina distanta fata de noi! Este cu putinta asa ceva? Si daca ar face-o asta Sisi (mitropolitul de refera la Abdel Fattah el-Sisi, presedintele Egiptului) din Egipt as mai intelege. Sau sa o faca Macron, sau doamna Merkel, as intelege.

CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS.
Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor, Crucea lui Hristos – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. “BATALIA CU POTIRUL”.


Dar, dincolo de aceasta, orice frica nu este de la Dumnezeu ci este de la cel care are, sa spunem asa, „jucaria” cea mai interesanta. Jucaria care i-a fost luata. Diavolul a pierdut aceasta „jucarie” extraordinara cu care tinea lumea in teroare.
Pana la intruparea lui Hristos, „jucaria” preferata a diavolului, si care era in mana lui, si dispunea absolut si discretionar de ea, era moartea.
Ei, bine, i-a fost luata! Aceasta jucarie, acest instrument de tortura i-a fost luat diavolului.
Prin urmare, din moment ce moartea a fost biruita, Hristos a biruit moartea în Sine, dar nu pentru Sine, ci pentru noi – deci n-a facut o demonstratie -, iata ca noi avem porunca sa nu ne fie frica, adica sa nu ne supunem acestui cult pentru care, in existenta noastra, ultimul cuvant il are moartea.
Si atunci, noi, odata ce ne supunem acestui cult, devenim practicanti ai acestui cult. (…)

Da, moartea este o realitate, dar nu e ultima realitate. Din moment ce eu ma supun acestei frici, incat ma lepad – nu neaparat de Hristos, ci de cultul meu care spune: n-ai frica, stai tare, Hristos a inviat, turma mica nu te teme.

Parintele Ilarion, duhovnicul manastirii Crucea: “Starea de sanatate a unui om este starea de unire cu Dumnezeu, cu Hristos”.
Deci cu cat omul este mai apropiat de Hristos, cu atat este mai sanatos.
Cu cat se indeparteaza omul de Hristos se imbolnaveste.
[…] Boala trupului este generata de boala sufletului, boala sufletului este generata de pacat, deci, practic, pacatul ne imbolnaveste trupurile.
Vrem sa fim sanatosi? Sa ne apropiem de Hristos, sa ne unim cu Hristos!
Pr. Cezar Axinte:
Starea de sanatate este starea de despatimire. Nu e vorba de a scapa de toate bolile astea, dar atat de sanatos poti sa ajungi in unire cu Hristos, incat scapi de o boala de care n-a scapat nimeni – moartea.
Ca aici e batalia. Asta-i starea de sanatate, cand omul este incredintat ca a biruit moartea.

[De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu].

Şi Nicodim, învăţat și cunoscător al proorocilor și al Legii, el însuşi aşteptând cuvântul lui Dumnezeu, este nedumerit și întreabă: Cum oare putem să ne naştem din nou? Oare poate cineva să intre din nou în pântecele mamei şi să se nască? Şi Domnul descoperă că este vorba de o altă naştere, nu naşterea din trup, ci naşterea duhovnicească, care, în botez, schimbă omul.

Iată, cei ce se botează adulţi de multe ori primesc o schimbare anume, precum Domnul în istorie a schimbat numele celor ce s-au apropiat de El. Avram devine Avraam, Saul devine Pavel. Ce închipuie aceasta? O înnoire, întrucât e cu adevărat o naştere, o transformare pe care de multe ori noi înşine n-o putem vedea în noi, în sensul unei înţelegeri adevărate, al unei trăiri în aşteptarea pe care o mărturisim în Crez; după ce spunem Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, adăugăm imediat: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Nu <aştept să-mi fac o casă mai bună, să am o meserie adevărată, să ajung cineva şi să se teamă lumea de mine sau să am o siguranţă şi să nu mă mai tem…>, ci: Aştept învierea morţilor, aceasta este esenţial pentru mine, nici măcar să fiu ferit de nişte necazuri sau de întâmplări groaznice sau de boli. Omul este realist, nu poate spune: <Aştept să fiu ferit de moarte>, căci ştie că moartea e un lucru sigur, e o realitate. Şi acestei realităţi îi urmează o nădejde, nu o zdrobire; nu stau înspăimântat de moarte, pentru că Biruitorul morţii mi-a dat nădejde atunci când a spus: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea – lumea, cu poftele ei, cu sirenele ei amăgitoare. Iată că Aştept învierea morţilor înseamnă că înţeleg că moartea nu este ultima realitate a vieţii mele. Însăşi viaţa aceasta, cu ciclicitatea ei, ne cheamă să înţelegem dincolo de trup, pe Cel Ce, prin insuflarea Sa, ne cheamă la Împărăţia Cerurilor, Împărăţia cea duhovnicească.

Mântuitorul S-a botezat ca să ne înveţe pe noi măreția Tainei Botezului. Sfântul Ioan boteza cu botezul pocăinţei, pregătea pe oameni pentru întâlnirea cu Dumnezeul Cel Viu. Şi iudeii de atunci au luat aminte că un tânăr îmbrăcat în haină aspră de cămilă, un tânăr care crescuse în asprimea pustiului, învăţa cuvânt cu putere şi înţelegeau că botezul lui nu era un botez născocit de oameni, ci era un botez insuflat de Dumnezeu. Şi, într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul boteza cu botezul pocăinţei, botezul prin care vestea taina ce avea să fie. botezul_domnului_15botezul_domnului_15În momentul când Însuşi Domnul Hristos vine la botez, Ioan se înspăimântă şi se miră, spunând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine…, pentru că Ioan cunoscuse că Cel Ce venea nu era un om [oarecare], ci era Dumnezeuîntrupat ca să vorbească omului pe limba lui, ca să-i poarte omului neputinţa şi să-i vestească omului viaţă cea adevărată.

Şi Mântuitorul îi spune:

Lasă acum […], să plinim toată dreptatea.

Care era toată dreptatea? Un mare monah, Nicolae Steinhardt, evreu de origine, român prin trăire, spunea [preluand o expresie a Sfantului Isaac Sirul, n.n.]: „Nu huliţi spunând că Dumnezeu este drept!” Şi, desigur, spunea aceasta făcându-ne să înțelegem că dreptatea lui Dumnezeu este mult mai mult decât ceea ce înţelegem noi în dreptatea omenească, adăugând că nu era drept ca Unicul Său Fiu, fără de păcat, să poarte asupră-Şi păcatul întregii lumi, nu era drept ca Dumnezeu întrupat să Se lase scuipat, să Se lase biciuit. În toate religiile vom găsi ideea unei judecăți; şi vechile religii antice şi cele egiptene şi toţi ceilalţi au ideea judecăţii. La toate religiile vom găsi importanţa faptelor bune, a milosteniei, a postului, dar nicăieri în afara creştinismului nu vom găsi ceea ce Dumnezeu Însuşi ne-a descoperit: că întrupându-Se, Dumnezeu vine să spele picioarele ucenicilor, că Se poate lăsa scuipat pentru om, batjocorit, mergând până la moarte, luând asupră-Şi moartea noastră, că primul gest public al lui Dumnezeu întrupat este acela de a Se boteza, de a Se curăţa. De aceea Ioan Botezătorul se teme să-L boteze, pentru că acest botez, plecând de la ceea ce se vede, apa, care ne curăţă de jeg și de spurcăciune, închipuie harul Duhului Sfânt care ne curăţă de robia gândurilor, a poftelor noastre.



MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU, anuntand ca la o eventuala reizbucnire a epidemiei NU VA MAI ACCEPTA INCHIDEREA BISERICILOR, chiar si cu pretul de a face inchisoare:
“Nu e normal ca fricosul, putin credinciosul, fie ca este el episcop, preot sau protopop, sa isi aduca fobia sa in mijlocul Bisericii, sa ne-o impuna si noua si sa o faca lege.
Asta inseamna negarea credintei ortodoxe.”

Acum, asadar, din aceasta experienta, intelepciune si teologie pe care ne-au lasat-o sfintii nostri parinti si maici, din experienta altor biserici surori despre care v-am vorbit deja, (…) stim ca noi nu traim doar pentru 100 de ani aici, pe pamant, ci noi dorim sa traim vesnic in Imparatia lui Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
De aceea, sa avem in vedere, atunci cand vin incercari cum a fost aceasta boala, care este prioritatea si ce este in plan secundar.
Este secundar ca importanta, dar trebuie sa o facem: sa ne pazim in casele noastre, in cafenele, la serviciu, sa tinem distanta si orice alte masuri pe care le impune legea.
Dar in interiorul bisericilor exista doar sfintenie, nu putem vorbi de boala. Acestia au ca scop impunerea globalizarii si a Antihristului in locul lui Hristos in inimile noastre, deoarece antihristi nu sunt doar turcii si ateii din Rusia.
Mereu au fost antihristi si vor actiona din nou. Asadar, in mitropolia Morfou nu se va mai pune problema de acum inainte sa se mai inchida vreo biserica. Veti auzi din nou ca in anumite locuri a izbucnit din nou epidemia.
Dar aceasta greseala (n.tr.: inchiderea bisericilor) nu se va mai face, cel putin nu in mitropolia noastra.
Bisericile vor ramane deschise;
cine va dori va putea sa vina sa se impartaseasca si sa ia anafura – neambalata.
In Biserica exista doar energia necreata a Dumnezeului Treimic.
Afara sunt si boli si microbi. Aici nu exista.
Asadar, fiecare sa isi masoare credinta sa si, in functie de credinta pe care o are, sa actioneze.

Dar nu e normal ca fricosul, putin credinciosul, fie ca este el episcop, preot sau protopop, sa isi aduca fobia sa in mijlocul Bisericii, sa ne-o impuna si noua si sa o faca lege.
Asta inseamna negarea credintei ortodoxe
.
De aceea, va rog pe toti, cler si popor, sa fim pregatiti si informati, in ceea ce ne priveste pe noi.
Ce vor face celelalte mitropolii? Va da socoteala episcopul locului.

Eu le-am spus preotilor (n.tr. din mitropolie Morfou): cand va vor intreba de ce aveti in Morfou bisericile deschise, sa spuneti: asa ne-a zis ierarhul nostru.
Sa mergeti sa ii cereti socoteala lui si sa il bagati si la inchisoare.
Asa si trebuie. Stiti de ce?
Pentru ca au mers la inchisoare pentru credinta noastra si Apostolul Pavel, si Apostolul Petru.
Toti apostolii au mers la inchisoare. Insusi Hristos, Dumnezeu-Omul, a mers la inchisoare. Eu de ce sa nu merg?

Prof. Mihail Chircor:
As vrea sa fac o trimitere foarte scurta la slujba Botezului, unde la Lepadari, se spune:
“Te lepezi de Satana? Te unesti cu Hristos? Te-ai unit cu Hristos? ” Deci, noi, cei botezati, ne-am unit cu Hristos, depinde de noi, mai departe, sa ramanem uniti cu Hristos sau apropiati, la o distanta cat mai mica sau sa ne indepartam si sa ne pierdem.

Pr. Cezar Axinte:
La distanta mica nu. Intim! Ca aicea a fost batalia. Sa cedezi cea mai mica distanta! Aicea-i batalia cu Potirul!
A te uni cu Hristos in modul cel mai intim, desavarsit, aceasta este. Aicea-i batalia: numai putin sa te desparti!

Prof. Mihail Chircor: Frica a facut sa se intample ceea ce daca as fi spus acum un an cuiva, mi-ar fi pus eticheta de nebun, m-ar fi injurat si m-ar fi dat afara.
Parintii nu isi mai primesc copiii si nepotii de frica bolii, a mortii. Copiii si nepotii nu mai merg la parintii lor de frica bolii si a mortii. Daca i-as fi spus cuiva asta acum 1 an sau chiar acum 3 luni, sau ca nu are sa mai mearga de Paste la slujba de Inviere [si ca va fi fenomen de masa] mi-ar fi zis ca sunt nebun… Acolo s-a ajuns cu frica. Este o frica care e straina firii omului, e nefireasca si patologica.

"Comoditatea este aceea care ne va ucide sufletul" min 8:20 – Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu

Prof. Mihail Chircor: Frica de boala, de moarte, de jertfa, de suferinta il face pe om sa prefere ca, in loc sa fie un om liber – care s-ar putea imbolnavi si suferi  – sa fie un sclav sanatos.
Asta e alegerea lui.

Parintele Arsenie: La marginea existentei
Nu Dumnezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur.
Ăsta-i omul!
Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat:
„Ce zici despre om?” Şi a răspuns Sf. Grigorie: „Este copleşitor şi de neînţeles“.
Dumnezeu păstrează încă taine despre om, necunoscute nici de îngeri şi necunoscute nici de lume.
Pentru că (omul) e după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E singura fiinţă creată după chip şi asemănare.
Este singura verigă posibilă între om şi creaţie.
Omului i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie.
Şi Satan luptă din răsputeri, cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu.
Pentru că îi cam ocupăm locurile.
Treaba lui, dar noi aşa suntem creaţi, după chip şi asemănare.
Şi creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau interpretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu.
Deci avem mare siguranţă, dar şi mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu ştii că tu trăieşti şi cine eşti.

Despre spovedanie: Interviu cu Parintele Macarie simonopetritul

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme în care creștinismul nu era despre frică, ci despre iubire.
"Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!"(Ioan 16,33). „
"Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința
?" A fost odată, ca niciodată, o vreme în care lumea mai credea în Corinteni 13: „ Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”
O vreme în care oamenii nu doar comunicau, ci și cuminecau.

O vreme în care se îngrijeau leproșii, o vreme în care se credea că icoanele sunt făcătoare de minuni, o vreme în care se spălau picioarele săracilor, și câte și mai câte.

Lucrarea Sfantului Duh
Sfantul Ioan de Kronstadt

Duhule Sfinte, Facatorule de viata, Unul fiind din Sfânta Treime,
Tu esti viata si cuviinta, frumusetea tuturor fapturilor vii si neînsufletite,
Tu esti culoarea si mireasma plantelor,
Tu esti respiratia tuturor fiintelor organice si anorganice, fiindca Tu pricinuiesti rodirea, hranirea în plante, în arbori si în arbusti.
Tu uzi roadele si le aduci la pârguire prin razele de soare,
Tu luminezi prin soare, luna si stele,
Tu pricinuiesti vânturile în vazduh si valurile în râuri, mari si lacuri,
Tu le îmblânzesti, Tu pricinuiesti tunetele si fulgerele în crugul ceresc.
Tu plasmuiesti si sadesti samânta omeneasca, si o cresti, si o modelezi într-un organism minunat, cum faci si cu toti embrionii de animale.
Tu ai dat albinelor putinta sa faca faguri cu miere si paianjenului sa îsi teasa paienjenisul, iar viermilor de matase sa faca coconi.
Pâna la nesfârsita felurime împodobesti tipurile fetelor omenesti de parte barbateasca si femeiasca, potrivit felurimii popoarelor si natiilor (raselor) si a climatelor pamântesti.
Tu felurit înteleptesti în lucrurile lor popoarele si insii în parte spre îndestularea trebuintelor vietii de obste.
Tu ai luminat si luminezi cu lumina întelegerii, înteleptind pe proroci si pe apostoli, pe cuviosi si pe drepti, pe nebunii pentru Hristos si pe toti sfintii.
Tu înteleptesti pe arhitecti, pe sculptori, pe pictori ca sa lucreze în lemn, metal, granit si marmura, ca si pe mesterii care fac felurite lucruri din metal si din sticla: de la Tine este toata stiinta si toata arta.
Tu Te pleci spre mila fata de pacatosi si pentru numele lui Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa pacatele lumii, curatesti pacatele celor ce cred si se pocaiesc.
Tu împaci si mângâi sufletele, renasti pe om prin Botez,
Tu împartasesti sfintenie si întarire prin Mirungere,
Tu dezlegi de pacate prin Pocainta, dupa credinta în lisus Hristos,
Tu prefaci pâinea si vinul în preacuratul Trup si Sânge al Domnului,
Tu savârsesti preotii, Tu binecauvantezi casatoria si zamislirea si pricinuiesti nasterea,
Tu dezlegi pacatele si tamaduiesti trupul prin Maslu.
Nenumarate sunt, Duhule Sfinte, lucrarile Tale cele de viata facatoare atat in natura cat si in imparatia harica a lui Hristos.
Slava Tie , dimpreuna cu Tatal si cu Fiul !!!

 

Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut.
Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape.
Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă,
ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.
Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile.
Unul crede că poate să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume.
Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă;
fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?
Pentru stăpânul său stă sau cade.

Dar va sta, fiindcă Domnul are putere ca să-l facă să stea.

Biserica Ortodoxă Română Sfântul Policarp, Naples, Florida 2016