Acatistul Icoanei Maicii Domnului din Kursk - doc file


Nasterea Domnului Nasterea Domnului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos



Troparul Craciunului, fisier mp3

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Rasarit-a lumii lumina cunostiintei.
Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor
De la stea s-au invatat sa se inchine Tie,
Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine,
Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.

Cuvânt la nașterea Domnului
Parintele Cleopa

Fiindcã ne aflãm în vremea de prãznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul si Dumnezeul nostru, m-am gândit sã spun câteva cuvinte în legãturã cu acest prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Ati vãzut cã atunci când vine primãvara - fiecare din noi am apucat atâtea primãveri câti ani avem -, mai întâi începe sã se încãlzeascã vremea, soarele începe sã ardã mai cu putere, sã strãbatã cu razele sale pânã la noi. Apoi începe a încolti iarba, pãmântul se umple de iarbã verde si de flori; neamul pãsãrilor începe sã cânte frumos în codri, în dumbrãvi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele ies la pãsune, pãstorii cântã din fluiere de bucuria primãverii, soarele strãbate cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toatã podoaba pãmântului se schimbã spre înnoire si se face un fel de rai pe pãmânt. Si fiecare are o multumire sufleteascã ajungând sã vadã aceastã împodobire si înnoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire dã slavã lui Dumnezeu.

Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primãvara cea duhovniceascã a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil cãtre pãstori: Iatã, vã bineves-tesc vouã bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pãmântul de aceastã primãvarã si înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi aceastã primãvarã? Încã de când a zis Dumnezeu cãtre sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatãl, cã prin femeie a cãzut neamul omenesc, si tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul sarpelui, adicã al satanei.

Dar de ce se cheamã Hristos sãmânta femeii? Apostolii spun cã Hristos din sãmânta femeii S-a nãscut. Pentru ce? Pentru cã El nu este sãmântã de bãrbat dupã trup. Cãci zice dumnezeiescul Maxim Mãrturisitorul în "Cuvânt teologic" la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunostintei: "Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stãniloae).

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trãia în Mesopotamia, în tara cea dintre douã râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrãjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numitã Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, si ajunsese în pãmântul amoreilor. Dupã ce l-a bãtut pe Sihon, împãratul amoreilor, trecuse în pãmântul Vasanului. Acolo l-a bãtut pe Og, împãratul lor, si mare groazã a bãgat în popoarele de dincolo de Iordan si din pãmântul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul încã nu trecuse Iordanul. Împãrãtia lui Moab, care era lângã poalele Muntelui Carmel si lângã Ierihon, avea pe atunci un împãrat cu numele Balac.

Si acesta, când a vãzut cã poporul lui Israel - cãruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, cã era singurul popor ce se închina adevãratului Dumnezeu - ia tarã dupã tarã si popor dupã popor, si a ajuns lângã hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimã si grijã. De aceea împãratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis: Poporul acesta mãnâncã acum totul împrejurul nostru, cum mãnâncã boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfãtuindu-se ei si socotind cã nu vor putea tine piept unui popor care se aratã asa de puternic, au hotãrât cã nu este altceva mai bun de fãcut decât sã cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Cã la popoarele pãgâne era mare credintã în acest vrãjitor pe vremea aceea. Atâta credintã aveau în acel mare vrãjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Si a trimis Balac împãratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, sã vinã sã-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drãceascã, sã batã pe poporul lui Israel, cã dacã nu, tara lor va fi pierdutã.

Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a fãcut jertfelnice. Dar Valaam, dupã ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc sã blesteme poporul lui Israel a început sã prooroceascã cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sãlasurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... o stea rãsare din Iacov; un toiag se ridicã din Israel si va lovi pe cãpeteniile Moabului si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stãpâni cu putere... (Numerii 24, 5, 17-19).

Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia sã se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si cã Acesta va da lovitura de moarte lumii pãgâne si idolatre si va împãrãti peste toate popoarele lumii, pânã în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa.

Acestea a proorocit pentru cã Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrãjitorul.

Bãgati de seamã cã acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trãia Balac, împãratul Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pãmântul Persiei si în pãmântul unde se aflã astãzi Irakul si Iranul.

Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste dumnezeiasca Scripturã, pânã în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a arãtat steaua în Egipt, în Persia si în alte pãrti cu doi ani mai înainte.

Când au vãzut magii o stea atât de mare, care nu-si mai fãcea drumul ca si celelalte, de la rãsãrit la apus, ci venea de la miazãzi la miazãnoapte -, stiind si proorocia lui Valaam -, au putut cunoaste despre steaua care va rãsãri din Iacov, din Israel, din protopãrintele neamului evreiesc, Împãratul care va zdrobi toate împãrãtiile lumii si va împãrãti în veac în împãrãtia cea duhovniceascã si fãrã de sfârsit (conf. Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit sã se închine Mântuitorului? Sã nu credeti cã erau vrãjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cãrti vechi rãmase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumãtate, cã se va arãta o stea neobisnuitã, o stea fãcându-si drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste un Împãrat care va împãrãti toatã lumea. Si pândeau, cã erau astronomi, sã vadã când va apãrea steaua care sã-si facã drumul ei, nu asa ca toate celelalte.

Oare nu te-ai speria sã vezi acum o stea cã vine de la miazãzi spre miazãnoapte? Acum ai zice cã e satelit, cã seamãnã cu stelele, dar atunci nu erau sateliti. Deci se stia cã acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!"

Si de ce a apãrut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduialã dumnezeiascã sã se arate cu doi ani mai înainte, ca sã aibã ei când se pregãti pentru o cãlãtorie lungã, din Persia pânã în Ierusalim, cãci trebuiau sã meargã peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.

Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu cãmilele încãrcate cu hranã si cu daruri, sã-L gãseas-cã pe Împãratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavo-lul, n-a putut sã vinã sã se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era rãstignit pe Cruce.

Iubiti credinciosi,

Dar cum s-a sãvârsit aceastã tainã duhovni-ceascã? Nouã ne istoriseste Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: cã logoditã fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreunã, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit sã se logodeascã cu bãrbat cea Preasfântã si Preacuratã Fecioarã, dacã a nãscut de la Duhul Sfânt si a fost cãmara plinã de toate darurile Sfântului Duh?

Dupã cum aratã dumnezeiestii Pãrinti, Maica Domnului a fost logoditã pentru douã pricini. Prima, pentru cã trebuia sã fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iatã, fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.

satana a înteles, prin gura acestui prooroc, cã o fecioarã va zãmisli în chip negrãit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a început sã pândeascã pe toate fecioarele câte erau pe fata pãmântului, sã afle care din ele va naste fãrã bãrbat, ca sã punã piedici planului mântuirii neamului omenesc. Cãci, dacã o afla poporul având în pântece nefiind logoditã, o ucidea cu pietre, dupã legea lui Moise.

Dar satana s-a înselat, cã nu poate el niciodatã sã împiedice lucrarea lui Dumnezeu si sã întârzie taina mântuirii. Cã zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramã planurile celor vicleni... El prinde pe înte-lepti în istetimea lor si sfatul celor înselãtori ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Si-a arãtat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca sã creadã toatã lumea si însusi satana cã este femeie ca toate femeile, si el (satana) sã nu bãnuiascã cã ea este fecioara cea din veci asteptatã si aleasã sã nascã pe Mesia.

Iar a doua pricinã a fost si mai tainicã. Sfântul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun cã s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, sã nu intre în luptã cu Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).

Cãci Hristos trebuia sã pãtimeascã, sã fie batjocorit, ocãrât, schingiuit, rãstignit si la urmã sã fie omorât, si satana stia cã noi prin rãnile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asuprã-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovãrat... si prin rãnile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iatã ce trebuia sã pãtimeascã El, conducãtorul lumii, de la om! Si dacã ar fi stiut satana cã aceastã fecioarã are sã nascã pe Hristos, nu avea oare sã fugã departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocãrât si batjocorit si omorât, ca sã nu se plineascã în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia sã vinã prin Cruce.

Atunci satana n-avea sã mai întãrâte pe evrei, pe farisei, pe cãrturari. N-avea sã-l mai facã vânzãtor pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, sã-L prigo-neascã. Dar de ce? Ca nu cumva sã biruie Hristos si sã ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început sã-L prigoneascã chiar dupã botez, socotind cã-i un drept sau un prooroc.

Cã auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, cãci nu stia sigur cine este: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sã se facã pâini (Matei 4, 1). Iar altãdatã, când duhul necurat a strigat din îndrãcitul din tinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).

A spus acestea pentru cã diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu dupã dar, asemeni proorocilor si dreptilor cãtre care a fost cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind cã este Fiul lui Dumnezeu dupã fiintã, Cel care va prãda iadul si va omorî moartea.

Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi, cu câti drepti, cu câti fãcãtori de minuni, care au înviat si mortii? El stia cã trebuia sã vinã proorocul prezis de Moise, dar nu stia cã va veni în persoana lui Hristos. Iatã, deci, cele douã pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângã Preacurata Fecioarã Maria.

Iubiti credinciosi,

Dar sã mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a vãzut cã Maica Domnului are în pân-tece, s-a întristat. El stia cã a luat pe aceastã fecioarã din mâna proorocului Zaharia, sã-i pãzeascã fecioria nestricatã si s-o pãzeascã cu totul în învãtãtura Sfintelor Scripturi. Si când a vãzut-o grea, a început a se spãimânta, a se mâhni cu gândul, cum cântã Biserica: "Spãimântatu-s-a Iosif..." si "Nu te mâhni, Iosife...".

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioarã de 15 ani, curatã si preasfântã, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrãnit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintatã lui ca unui om bãtrân si vãduv, cum se poate deci ca aceastã cãmarã a tainelor, aceastã floare a raiului si a cerului, sã fie acum grea? Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva sã se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebãrile pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se dupã dreptate. Avea dreptul sã se mâhneascã, fiindcã toatã grija de a o pãzi era asupra sa. "Mã tem - gândea el - cã de voi spune lui Zaharia aceasta, o sã mã mustre, cã de ce n-am pãzit-o; iar dacã va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da - îsi zicea el -, mai bine am s-o las în tainã si mã duc".

Si cugetând el acestea, iatã îngerul Domnului i s-a arãtat în vis, grãind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, cã ceea ce s-a zãmislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te teme cã a înselat-o cineva! Nu te teme cã de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva sã ti-o fure! Nu. Este preasfântã, preacuratã! Pentru dânsa am fãcut cerul si pãmântul si am zidit toatã fãptura! Ia-o, si nu te teme!"

Si asa, întãrit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea pânã când a nãscut pe Fiul Sãu cel Unul-Nãscut, Cãruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt pânã când, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinsteascã pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea pânã când..., ca si cum ar da a întelege cã dupã aceea, dupã ce a nãscut pe Cel Unul-Nãscut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugetã asemenea cu dânsii. Sã cerceteze Scriptura mai întâi si sã vadã ce înseamnã cuvântul pânã când. Si atunci sã vadã adevãrul, care strãluceste mai mult decât soarele în Evanghelie si în toate dumneze-iestile Scripturi.

Cuvântul "pânã când" înseamnã vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Pãrinti, vedem tâlcuit cã, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a dreapta Mea, pânã ce voi pune pe vrãjmasii Tãi asternut picioarelor Tale, sã nu întelegi cã de la judecatã înainte, de când va zdrobi Hristos toatã vrãjmãsia si pe diavolul si pe cei potrivnici, nu va mai sedea de-a dreapta Tatãlui, spre a împãrãti cu El peste toate veacurile, deoarece stim bine si este scris, cã împãrãtia Lui nu va avea sfârsit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai micã, se zice cã n-a avut copii pânã în ziua mortii ei (II Regi 6, 23). Înseamnã cã a nãscut dupã ce a murit? Câtã nebunie ar fi sã crezi cã a nãscut dupã ce a îngropat-o?! Deci a arãtat vesnicia, cã niciodatã nu a mai nãscut.

Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe pânã ce a secat apa de pe pãmânt (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodatã, sau o sã se mai întoarcã? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oarã, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul pânã când înseamnã vesnicie! Asa si despre Maica Domnului. Când auzi cã n-a cunoscut-o pe ea pânã când înseamnã cã în vecii vecilor n-a cunoscut bãrbat si n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria, logodnica sa, cã a venit poruncã de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius, sã meargã fiecare sã se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, cãci ati auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Si fiindcã si Iosif si Maica Domnului se trãgeau din neamul si din casa lui David, dupã dreptate au venit în Betleem sã se înscrie, cu toate cã acum locuiau în altã parte.

Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, cãci într-însa s-a nãscut si s-a uns ca împãrat marele strãmos al Mântui-torului, dupã trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de cãtre fericitul patriarh Iacov, care, pãscându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a vãzut si a proorocit cã acolo avea sã se pogoare si sã Se nascã Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se aflã Betleemul? În Palestina. Este o cetate micã, la jumãtatea cãii între Ierusalim si Hebron, unde s-a nãscut Sfântul Ioan Botezãtorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a nãscut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie cã Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Si tu, Betleeme, pãmântul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic între voievodatele lui Iuda, cãci din tine va iesi Povãtuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Aceastã proorocie au cunoscut-o si arhiereii si cãrturarii, cãci atunci când i-a întrebat Irod: "Unde va sã se nascã Hristosul", ei au rãspuns: "În Betlee-mul Iudeii". Si i-au spus proorocia aceasta.

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouã luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în Betleem, cãutau un loc unde sã poatã naste.

Iubiti frati, poate si dumneavoastrã si noi am stat în una din nopti afarã, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de strãlucitoare, ca în timpul de iarnã de acum. Ce ati face dacã ati vedea deodatã cã stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pãmânt si se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare lumineazã; si de atâta orbire si de fricã, negresit, mai cã v-ar iesi sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câtã spaimã ar fi!

Sau dacã am vedea deodatã în timpul zilei cã soarele începe sã vinã cãtre noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze strãpung vãzduhul, arzând toate si luminând toate! Câtã fricã ar fi atunci si cât cutremur sã vezi stelele si soarele venind spre pãmânt.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fatã de ce s-a întâmplat la nasterea lui Hristos. Cã nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pãmântului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si cãldura în el, si a pus luminãtori pe tãria cerului. Acela a venit!

Câtã spaimã, cât cutremur n-ar trebui sã ne cuprindã pe noi gândind cã Cel Care a fãcut toate din nimic, a venit pânã la firea noastrã. Si n-a voit sã vinã sã se nascã în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simplã, într-o pesterã. Era o pesterã cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lãtime, unde se adãposteau vitele de cãldura mare. Era pestera unde David închidea oile când era pãstor.

Deci Mântuitorul a voit sã Se nascã chiar în pestera unde David, strãmosul Sãu dupã trup, a trãit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca sã-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.

Dar de ce S-a nãscut într-o pesterã? Pentru cã ea este simbolul întunericului. El a venit sã aducã luminã si în temnita iadului si în lumea care era în noapte, cã zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel pânã la Hristos era o noapte lungã, în care lumea era oarbã, stãtea în întunericul slujirii de idoli si al pãcatului.

Si S-a nãscut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pesterã, ca sã arate cã El a venit sã aducã luminã, sã risipeascã întunericul. Unde? La pesterile de care a spus Isaia, cãci zice: pesterile lor - vorbeste de pesterile iadului - în veci cu întuneric sunt fãcute. Si a venit sã risipeascã întunericul din pesterile iadului si întunericul pãcatului de pe fata pãmântului.

Dar de ce S-a nãscut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit sã lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru cã Hristos era lumina cea adevãratã, care lumineazã pe tot omul care va sã vie în lume. El de la început era lumina lumii si a venit sã lumineze si sã strãluceascã în toate pãrtile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti în care zi a sãptãmânii S-a nãscut Hristos? Poate vã întreabã cineva. Adu-ti aminte din Sfânta Scripturã ziua în care a fãcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Sã se facã luminã" si a fost luminã! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a sãptãmânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!

Duminica S-a nãscut Hristos; Duminica S-a botezat, cum aratã Sfintii Pãrinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Sãi ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli fãceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, cã Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminicã (1, 10). Iatã dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru cã în ziua aceasta, cum v-am spus, a fãcut Dumnezeu lumina. Parcã ne-ar fi spus Mântuitorul: "Eu Însumi am fãcut lumina cea ziditã atunci, si am venit sã aduc lumina cea sfintitã si duhovniceascã la toatã lumea. Eu am adus luminã peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfintitã. Eu am fãcut lumina atunci când am fãcut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu luminã gânditã, ca luminã duhovniceascã". Iatã pentru care pricinã Hristos S-a nãscut Duminica si la miezul noptii.

Iubiti credinciosi,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stãpânitorul Irod si au întrebat unde este Împãratul care S-a nãscut. Si întelegând Irod cã în Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amãnuntul despre Prunc si, dacã Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sã mã închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând sã-L cinsteascã, ci voia numai sã afle unde este, ca sã-L piardã. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înainteazã vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, dupã cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirnã si tãmâie. Aur, ca unui împãrat, tãmâie, ca unui Dumnezeu si smirnã ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis sã nu se mai întoarcã la Irod, au pornit înapoi pe altã cale.

Irod, vãzând cã a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, cã steaua s-a arãtat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, sã taie toti pruncii de doi ani si mai jos, cã numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împãrat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arãtã lui Iosif în vis si-i spuse: Scoalã-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo pânã ce-ti voi spune, fiindcã Irod are sã caute Pruncul ca sã-L omoare (Matei 2, 13).

Ati vãzut purtarea de grijã a lui Dumnezeu pentru Fiul Sãu? Dar de ce i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut sã-L prindã?

Aceasta a fãcut-o spre a ne da nouã pildã, ca sã fugim din calea primejdiei când vedem cã vine asupra noastrã; pentru cã zice Sfântul Ioan Gurã de Aur: "Dacã vezi cã vine primejdia, sã n-ai cutezanta si mândria cugetului sã stai în calea primejdiei. Dacã stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcã te încrezi în tine. Dacã Dumnezeu vrea sã pãtimesti martiriul si sã te încununeze, te gãseste dusmanul. Dar tu esti dator sã te pãzesti, sã nu crezi cã esti mai tare decât Petru si Pavel si sã stai în calea primejdiei".

Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmãrea ca sã-l piardã?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douãzeci si opt; Ilarion cel Nou a stat la o vãduvã bãtrânã sapte ani într-o grãdinã, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul mãrii la un pescar, fiindcã îl urmãrea Leon, împãratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul douã-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul sãu, Nicolae Mãrturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii, ca sã nu aibã mândria sã spunã: "Mã duc la moarte!" Pentru cã nu suntem pregãtiti de moarte, si Dumnezeu, când vede cã omul se reazemã pe puterile lui, îi ia darul. Este mai bine sã zicem: "Doamne, sunt pãcãtos, sunt neputincios si fricos, de aceea fug. Dacã vrei sã mã întãresti Tu, scoate-mã; dacã nu, fug!" Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa ta, ascunde-te putin, câtusi de putin, pânã va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Sã ne ascundem putin, câtusi de putin, pânã va trece mânia Domnului. Nu avem poruncã sã iesim în vileag, dar nici sã ne lepãdãm de Hristos când suntem descoperiti.

Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi cãtre sfârsitul lumii pentru toatã Biserica de pe fata pãmântului, zice: "În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gânditã si cea simtitã". Pustia cea gânditã este atunci când omul va tine credinta în tainã si se va ruga din inimã lui Dumnezeu sã se pregãteascã pentru mucenicie si pentru moarte.

Iar pustia cea simtitã vor fi codrii, muntii, dea-lurile, vãile adânci, desisurile, care vor adãposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie sã facem. Negresit, în toatã vremea si în tot locul, crestinul trebuie sã fie pildã, sã mãrturiseascã prin toatã viata sa cã este cu adevãrat lumina lumii si sarea pãmântului, sã aibã mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mãrturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar si aceasta sã o învãtãm din Evanghelia de azi: cã este bine, si dupã Sfintii Prooroci si dupã Sfintii Apostoli, sã te feresti din calea primejdiei când poti. Când nu, stãm înaintea Domnului si El va întãri pe cele neputincioase si va plini cele cu lipsã ale noastre.

Iubiti credinciosi,

Iatã ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, dupã mãrturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, cã Irod a domnit 13 ani, cum aratã marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru douã pricini: prima ca sã împlineascã proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia sã plineascã la vreme si proorocia despre rãstignire, hrãnirea cu otet, trestia si toate celelalte.

Dar si pentru altã pricinã s-a fãcut aceasta: În secolele II-IV dupã Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o seamã din ei au nãlucit cã Hristos S-a nãscut nu dupã fire, ci dupã nãlucire. Deci, dacã nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nãlucit cã El nu ar fi fost si om dupã trup, ci numai Dumnezeu, care dupã nãlucire S-a întrupat.

Dar dacã a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca sã arate cã poartã si fire omeneascã si cã sabia l-ar fi tãiat. Deci a fãcut aceasta ca sã se foloseascã Biserica mai târziu. A fugit deci ca sã împlineascã proorocia care spune cã din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca sã arate cã purta trup si S-a ferit cu firea Sa omeneascã de sabia lui Irod.

Iar dupã ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncã în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în pãrtile Galileii, în pãmântul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca sã se împlineascã Scriptura, care zice: ...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Pãrinti aflãm cã cuvântul nazarinean nu existã în toatã Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret, ca sã se împlineascã ceea ce s-a spus prin prooroci, cã Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie? Iudeii au fost strãmutati din locul lor si o multime de cãrti canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui Tobie si altele care au intrat în canonul cãrtilor Scripturii. Asa se întelege proorocia aceasta de "Nazarinean". Se bãnuieste cã se aflã în cãrtile lui Enoh, care a scris 19 cãrti, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Cãci se stia si dupã potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa soborniceascã si în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l gãsesti în toatã Scriptura, dar s-a pãstrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Pãrinti.

Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au pãstrat numai prin traditie si nu sunt scrise? Da, avem. Iatã ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel cãtre Timotei: Dupã cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevãrului... si celelalte (3, 8).

Ati vãzut? Dar cãutati la Numerii si la Levitic, sã vedeti, gãsiti pe Iannes si Iambres în Scripturã?

Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau cã ei cred numai ce este scris. "Dacã voi credeti numai ce este scris, vã rog sã-mi arãtati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scripturã?" Au zis: "Nu este scris". "Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeti în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el cã Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise?" Au rãspuns: "Poate din traditie". "Nu "poate". Eu vã aduc vouã si altele din Scripturã, care aratã cã traditia este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este altceva decât o traditie veche întreagã, scrisã.

V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scripturã cã asa i-a chemat? În ea se spune numai cã vrãjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise pânã la a treia plagã (Iesire 7, 11, 22; 8, 7), pânã ce a dat Moise în tot pãmântul musitã, dar nu spune cum îi chema pe vrãjitorii care s-au împotrivit lui.

Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lângã altele, sã vã rãmânã cu osebire în minte, întâi, cã suntem datori sã ne ferim în vreme de primejdie, dupã a noastrã putere; iar al doilea, cã unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scripturã. Asa este aceasta care zice cã Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".

Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate sã dati slavã milostivirii si bunãtãtii celei negrãite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, cã ne-a învrednicit pe toti sã mai ajungem încã o datã Nasterea Domnului si sã prãznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul.

Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu sã ne ajute sã nu uitãm cele ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin!
Parintele Cleopa

 

Biserica Ortodoxă Română Sfântul Policarp, Naples, Florida 2016