Timpul este ceea ce a intrat în Univers prin căderea lui Adam. Până atunci timp nu era. Timpul este ceea ce ne măsoară singurătatea. În iubire nu există timp. Numai dorul are timp. Îmbrățișarea trece ca o veșnicie. Nu se termină niciodată. Niciodată.
Egumen Savatie (Baștovoi)


Pr. Octavian Moșin:
Ce e cu ziua îndrăgostiților?

CE ESTE si CE NU ESTE BISERICA?

(continuarea traducerii articolului despre invatatura marelui ierarh al Bisericii ultimului veac, Averchie Tausev, publicat de Fratia Sf. Gherman din Alaska si inceput aici)

Arhiepiscopul Averchie a observat că partea bisericească a Ortodoxiei, mai mult decât oricare alta, era în pericol de a fi deformată în timpurile moderne. Cum creştinătatea şi-a pierdut din ultimele urme ale întăririi în credinţa sa de bază, creştinii ortodocşi la fel – influenţaţi de duhul acestei vremi – au pierdut imaginea corectă a ceea ce reprezintă de fapt Biserica. Perspectiva lor este, ca şi cea a societăţii în care trăiesc, întoarsă spre cele exterioare, în afară, şi astfel priveau Biserica din ce în ce mai mult ca pe o instituţie.

Simţind nevoia apăsătoare de a pune capăt aceastei tendinţe, Arhiepiscopul Averchie nota:

“Ortodoxia nu este un simplu mod de organizare pământească care are în frunte patriarhi, episcopi sau preoţi care au rol de conducere în Biserică care este oficial numită “ortodoxă”. Ortodoxia este “Trupul mistic lui Hristos”, al cărui cap este Hristos Însuşi (vezi Efeseni 1:22-23 şi Coloseni 1:18,24), şi nu cuprinde numai preoţi ci pe toţi cei care cred cu adevărat în Hristos, care au intrat pe o cale adevărată prin Sfântul Botez în biserica pe care El a creat-o, pe cei care trăiesc pe pământ şi pe cei care au murit în credinţă şi evlavie”.

Arhiepiscopul Averchie se temea că duhul Bisericii ortodoxe va fi înlocuit de o concepţie papistă a Bisericii, şi că, în viziunea credincioşilor conducătorii ortodocşi vor fi ca nişte “mini-papi” şi vor pune în umbră pe Hristos drept Cap al Bisericii. Când Biserica va ajunge să fie identificată înainte de toate cu o administraţie, trecătoare, credincioşii cu înţelegerea lor greşită a Bisericii, vor face lucruri – “pentru binele Bisericii” – opuse poruncilor şi voinţei lui Hristos- atunci Antihrist va avea o uşă deschisă către inimile oamenilor şi cu puţin efort îi va transforma în slujitorii săi devotaţi.

Din nou îndreptîndu-şi atenţia de la cele pământeşti la cele duhovniceşti, afirmă:

“Biserica Ortodoxă nu este un fel de “monopol” sau “afacere” a clerului, cum gândesc cei care nu cunosc şi cei străini duhului Bisericii. Nu este patrimoniul cutărui ierarh sau preot. Este unirea duhovnicească a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos, care se străduiesc să ţină poruncile lui Hristos cu sfinţenie, cu unicul scop de a moşteni fericirea veşnică pe care Hristos Mântuitorul a gătit-o pentru noi, şi dacă păcătuiesc din slăbiciune, se pocăiesc sincer şi se nevoiesc “să aducă roade vrednice de pocăinţă” (Luca 3:8)”.

Cei a căror cea mai mare grijă este consolidarea puterii temporare a Bisericii, s-ar putea simţi ameninţaţi de definiţia Bisericii dată de Înaltul Averchie (definiţie care este identică cu a Sf. Ioan Maximovici, evidenţiind faptul că aceşti doi ierarhi erau în acelaşi gând şi vorbeau în duhul aceleaşi tradiţii). “Da“, se aude uneori, “Biserica este mistică. Dar trebuie să luăm în considerare aspectul pământesc al Bisericii, indiferent de cât de prozaic ar fi“. În timp ce răspunsul Înaltului Averchie la aceasta a făcut loc şi pentru astfel de consideraţii, nu le-a considerat justificări pentru lumescul din Biserică:

“Biserica, e adevărat, nu poate fi complet dezlipită de lume, pentru că oamenii care intră în ea trăiesc încă pe pământ, şi astfel elementul “pământesc” şi organizarea exterioară sunt inevitabile; totuşi, cu cât acest element “pământesc” se află în concentraţie mai mică, cu atât e mai de folos pentru scopurile ei veşnice. În orice caz, acest element “pământesc” nu ar trebui să umbrească sau să suprime elementul pur duhovnicesc – problema mântuirii sufletului pentru viaţa cea veşnică – pentru care Biserica a fost creată şi pentru care există”.

Cum a observat şi Arhiepiscopul Averchie, umbrirea duhovnicescului de către lumesc în viaţa bisericească a dus la pierderea a ceva necesar pentru toţi creştinii: o conştiinţă a diferenţei dintre ceea ce este oficial şi ce este drept.

Îndreptîndu-şi atenţia spre lumea exterioară, omul caută “poziţia acceptată oficial” – ce este bine şi ce este rău în ochii celorlalţi – mai mult decât să fie bine în interior cu Dumnezeu şi propria conştiinţă. A idealiza şi a te conforma la ceva numai pentru că e “drept” sau “recunoscut” din punct de vedere oficial înseamnă să ceri “să fii înşelat”, pentru că Satana poate să facă uşor – mai ales în vremea noastră – să coexiste “oficialitatea” exterioară cu falsitatea interioară.

De aceea Înaltul Averchie sublinia:

“trebuie conştientizat şi reţinut că Ortodoxia nu este numai ceea ce este numit oficial “ortodox”, pentru că în vremea noastră rea şi înşelătoare aparenţa pretutindeni a falsei Ortodoxii, care-şi înalţă capul şi este recunoscută în lume, este un fapt dureros, dar indubitabil. Această falsă Ortodoxie se străduieşte din greu să înlocuiască adevărata Ortodoxie, aşa cum Antihrist, în vremea lui, se va strădui să-L înlocuiască pe Hristos Însuşi”.



Biserica Ortodoxă Română Sfântul Policarp, Naples, Florida