Acatistul Icoanei Maicii Domnului din Kursk - doc file

Postul Mare, Sfaturi

Părintele Paisie Aghioritul – Orice cădere este material pentru smerenie

Aduceţi-vă aminte de fariseu şi de vameş. Fariseul avea fapte, dar avea şi mândrie. Vameşul avea păcate, dar avea recunoaşterea păcătoşeniei lui, zdrobire, smerenie-lucrul cel mai de seamă pe care îl cere Hristos de la om-de aceea s-a mântuit într-un chip mai uşor. Aţi văzut cum l-au închipuit pe fariseu într-o icoană! Arată cu degetul spre vameş: ’’ Nu sunt ca acesta!’’… Sărmanul vameş se ascundea după o coloană; nu avea obraz nici măcar să privească în jurul său. Şi fariseul Îi arăta lui Hristos unde se afla vameşul! Aţi luat aminte la asta? Ca şi cum Hristos nu ştia unde era vameşul. Fariseul deşi a împlinit toate după tipic, pe toate le-a pierdut. Ce face mândria! Atunci când un om nu are păcate şi nu are smerenie, atunci are păcatele vameşului şi mândria fariseului. ’’Harisme’’ duble! ’’Râios dar şi chel’’-, cum se spune în Epir.

(Extras din cartea Nevoinţă duhovnicească)

Postul Mare este o zeciuială a anului pe care trebuie să o dea omul lui Dumnezeu. Căci cele şapte săptămâni de post, fără sâmbete şi duminici, fac 36 de zile, deci tocmai a zecea parte din an. Şi precum fiecare om este dator să dea zeciuială din toate câte are, tot aşa fiecare creştin este dator să dea zeciuială lui Dumnezeu, din toate zilele vieţii lui, prin post şi rugăciune.

Iar dacă vreţi o definiţie a postului, Sfinţii Părinţi zic aşa: Postul este o înfrânare prea cuprinzătoare a omului cu toate simţurile lui, de la gânduri rele, priviri pătimaşe, vorbe păcătoase, de la mâncare, veselie, pofte trupeşti etc.

De aici înţelegem că postul este de mai multe feluri, după simţurile omului. Cel mai înalt post şi cel mai greu de dobândit este înfrânarea (paza) minţii de la tot felul de gânduri rele. Tot atât de greu de dobândit este şi înfrânarea limbii de la clevetiri, vorbe rele, glume, râsuri, osândiri etc. Cine îşi poate păzi mintea şi domoli limba sa este bărbat desăvârşit şi în stare să-şi stăpânească tot trupul (Iacov 3, 2). Nu mic este postul cu privirea, căci cele mai multe păcate se nasc în om prin ochi. Ultimul şi cel mai uşor de domolit este stomacul – înfrânarea de la tot felul de bucate bune, gustoase şi multe, de la vin, carne etc.

Deci, pentru ca postul nostru să fie desăvârşit, trebuie să postim în acelaşi timp şi cu mintea şi cu limba şi cu ochii şi cu stomacul şi cu tot trupul. Să postim cu trupul, să postim şi cu sufletul. Să postim de mâncare de dulce, să postim şi de multă vorbire, de clevetiri, priviri pătimaşe, gânduri pătimaşe, păcate trupeşti etc. Un post fără altul nu aduce omului mare folos, ci rămâne aproape fără valoare.

Cât despre valoarea postului, aceasta este nespus de mare. Puterea postului însuşi Domnul nostru Iisus Hristos o laudă (Matei 17, 21), pentru că însuşi El a postit 40 de zile. O laudă de asemeni toţi Sfinţii Părinţi, pentru că toată viaţa lor au purtat osteneala postului. Sfântul Efrem Sirul (Cuvânt despre Post – tom III) spune aşa: „Postul este pacea caselor, liniştea cetăţilor şi a târgurilor. Postul este sănătatea trupului şi a sufletului. Postul vindecă boli, luminează mintea, înalţă la ceruri rugăciunile…”.

Orice faptă bună făcută cu post este primită de Dumnezeu.

Postul dă aripi rugăciunii, uşurează trupul şi îl fereşte de multe boli, limpezeşte gândurile, înalţă mintea, vindecă sufletul. Postul este scară de desăvârşire, pentru că el înlesneşte pe celelalte fapte bune. Postul alungă râsul, îngrădeşte trufia limbii, smereşte privirea ochilor, adună gândurile, omoară poftele trupului, ne aduce aminte de moarte. Postul arde pe diavoli, îmblânzeşte pe vrăjmaşi, împacă pe oameni. El întăreşte nădejdea mântuirii, înmulţeşte credinţa, sporeşte dragostea, înfrumuseţează Biserica, împodobeşte casele creştinilor, înfloreşte curăţia.

Lipsa postului, dimpotrivă, aduce mari pagube şi sufletului şi trupului. Lăcomia pântecelui aduce boli trupului, suferinţe nevindecate, scurtarea zilelor, neînfrânarea simţurilor, dezlănţuire a tuturor patimi­lor trupeşti, întunecarea minţii. Neînfrânarea de la mâncare şi vin este maică a râsului, casă a poftelor, izvor al plăcerilor, pricină a multor certuri. Lăcomia alungă frica lui Dumnezeu de la om, naşte zgârcenia, izgoneşte milostenia, face pe om să uite de moarte şi de viaţa veşnică. Lăcomia ruşinează rugăciunea, căci spun Sfinţii Părinţi: „Aburul mâncării nu lasă rugăciunea să se suie mai sus decât capetele noastre”.

În casa unde petrece postul, soţii sunt mereu în pace, copiii sănătoşi, toate merg cu spor şi bună rânduială. Adesea merg la biserică, se spovedesc regulat, fac milostenii, sunt întotdeauna mulţumiţi cu puţinul lor, pentru că peste casa lor este mâna lui Dumnezeu. Iar de unde lipseşte postul, părinţii şi copiii sunt bolnăvicioşi, săracii sunt scoşi afară, rugăciunea este cu totul uitată, Biserica şi spovedania la fel. Acolo domnesc toate patimile, stăpâneşte beţia, neorânduiala, pentru că acea casă este lipsită de belşugul binecuvântării lui Dumnezeu. Celui lacom şi beţiv, niciodată nu-i mai ajung banii, bucatele, vinul, hainele, pentru că tot ce câştigă cheltuieşte numai pentru pântece. Lui îi trebuie din ce în ce mai multe plăceri, glume, certuri, clevetiri şi păcate, pentru că întru el s-a stricat gardul înfrânării care-i păzea via sufletului. Astfel devine o vie nepăzită, pe care toţi o pradă: şi lumea, şi trupul, şi diavolul.

Sfaturi Parintele Sofian:

Ce  este  postul? Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]

De asemenea, va atrag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este însotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci.

Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra în drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne îndeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: Pune, Doamne, paza gurii mele[3]. O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita în toate chipurile. De aceea, tine-ti-o pe loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta sunt dintii si buzele în fata limbii, ca doar-doar vom putea înfrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori! Cititi în seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne îndeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor — e bine sa nu uitati aceasta.

Tot asa gandurile,  imaginile,  aducerile  aminte  de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va îndemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa închidem toate usile prin care poate intra pacatul în noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa închidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi.

Si mai este înca un lucru. Evanghelia de astazi ne-a vorbit despre post[4]. Si Iisus spune asa:

„Daca nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru cel din cer nu va ierta voua gresalele voastre”[5].

Simplu si precis, conditionat. Postul si toate nevointele, toata truda noastra pentru mantuire este primita cu aceasta conditie: sa fim, interior, în pace; în pace cu Dumnezeu, cu semenii si cu noi însine. Imi spunea odata un parinte batran din muntii Neamtului:

„Parinte, nu se poate face rugaciune cu ciuda”.

Adica atunci cand în loc sa te rogi, esti mereu în dialog cu cel ce ti-a facut un rau si te certi cu el si îl urasti în inima ta, degeaba te rogi si degeaba postesti, nu ai parte de iertare. In rugaciunea Tatal nostru, ne angajam noi însine: „Doamne, iarta-ne, precum si noi iertam”. Si daca noi nu iertam, nici Dumnezeu nu ne iarta pe noi, Iisus ne spune foarte precis acest lucru. Trebuie sa fim în pace cu toti, daca vrem ca postul nostru sa fie bine primit de Dumnezeu si sa avem iertare.

Postul este întemeiat de Dumnezeu odata cu lumea, frati crestini: primii oameni au primit porunca postului. Toti sfintii din Vechiul Testament si toti sfintii din Noul Testament au împlinit aceasta porunca a postului. Iisus însusi posteste si El. Postul este cu adevarat un dar ceresc, nu o povara. Postul era pentru sfinti o mare bucurie — si asa ar trebui sa fie si pentru noi. Bolnavii, daca postesc, se vindeca mai usor, este un fapt recunoscut si de medicina. Batranii care postesc duc o viata mai senina. Copiii care postesc se dezvolta altfel, capata mai multa întelepciune — desi copiii, batranii si bolnavii au dezlegare din partea Bisericii, sunt scutiti de post. Dar si ei pot posti, le va prinde bine.

Era la noi un doctor, vestit pe aici… Postea el însusi si vindeca pe cei bolnavi prin post: 40 de zile de post. Si vindeca boli de ficat, boli de inima, mai ales boli de nervi. Venea lumea la el ca la o minune. Si el îi punea pe toti la post. 40 de zile de post si se vindecau oamenii si nimeni nu se mai ducea la medici, la farmacisti. Si prin asta si-a facut o ceata de dusmani teribili, mai ales ca el nu lua bani, iar celorlalti nimeni nu le mai deschidea usa. A fost invitat la Academia Franceza sa tina o conferinta, sa vorbeasca despre post si în noaptea dinaintea conferintei “i-au facut de petrecanie”, cum spune romanul. Confratii sai — sa ma ierte medicii care sunt aici — au avut grija ca geamurile si usa sa fie ermetic închise la hotelul unde era el cazat; si a murit a doua zi pe la 10, în ziua cand trebuia sa-si expuna principiile sale de vindecare. Asa a murit un om care a vindecat foarte multa lume. Gelozia, invidia este cea mai cumplita otrava, frati crestini.