Cuviosul Paisie Aghioritul
despre boala si bolnavi (partea a II-a): Participarea la durerea celorlalţi


Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu se înduioşează şi se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudeşte cu El şi de aceea primeşte mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut suporta durerea pentru semenul său. – Părinte, cum poţi simţi durerea celorlalţi? – Atunci când ai şi tu vreo durere dar te gândeşti la durerea celuilalt, te pui în situaţia lui şi te doare mai mult pentru acela. Adică durerea ta te ajută să înţelegi durerea celorlalţi. Iar atunci când primeşti cu bucurie propria ta durere, dăruieşti mângâiere celor îndureraţi. Oricum, altceva este să afli că s-a îmbolnăvit cineva şi altceva este să te îmbolnăveşti tu. Abia atunci îl înţelegi pe cel bolnav. Auzeam despre “chimioterapii” şi credeam că sunt “hymoterapii”[26], adică credeam că bolnavilor de cancer li se face terapie cu sucuri, cu alimente naturale. De unde să ştiu? Acum însă am înţeles ce suferinţă este. – Părinte, chimioterapiile sunt mai grele decât radioterapiile? – Mai grele? Toate, şi radioterapiile şi chimioterapiile sunt… Cel mai rău este că ele îţi taie pofta de mâncare. Cu toate că trebuie să mănânci bine, nu poţi mânca deloc. Şi medicii îţi spun: “Trebuie să mănânci”. Dar cum să mănânc dacă toate acestea îti taie pofta de mâncare şi te fac ca un cadavru. Atunci când făceam radioterapii, deşi ardeam de sete, nu puteam bea deloc apă. Imi venea să vomit şi simţeam repulsie şi pentru apă[27]. – Părinte, dacă aţi fi făcut operaţia puţin mai înainte… – Ce mai înainte? Eu nu fac rugăciune ca să treacă, pentru că astfel sufăr împreună cu lumea care suferă. Astfel îi înţeleg mai mult pe cei îndureraţi şi particip la durerea lor. De altfel şi pe mine boala mă foloseşte duhovniceşte. Cer de la Dumnezeu numai să mă pot sluji puţin pe mine şi să slujesc şi pe alţii. Dar facă-se voia lui Dumnezeu. Când ai vreo problemă de sănătate şi nu te preocupă aceasta, atunci într-un anumit fel ai dreptul să-L rogi pe Dumnezeu să îmbunătăţească starea sănătăţii celorlalţi. Iar cel care nu are propria sa durere este bine să-l doară cel puţin pentru cei care suferă. “Să-ţi iau gatadocul tău“, spuneau farasiotii, adică durerea ta, chinul tău, suferinţa ta. – Părinte, dar în ce fel îl luau? – Prin dragoste. Atunci când cineva spune cu dragoste “lasă-mă să-ţi iau durerea”, o ia cu adevărat. Iar dacă o ia, atunci este trebuinţă de multă răbdare, multă bărbăţie şi multă putere pentru a o putea înfrunta. Vin unii şi îmi spun: “Părinte, vreau să vă iau durerea“. Unii o spun cu toată credinţa lor, alţii, mai fricoşi, nu ştiu ce spun. Aceştia pentru cel mai mic lucru aleargă la medic şi uşor cad în deznădejde. Putina lor durere nu o pot duce şi spun că vor să o ducă pe a mea. Mai bine este să facă răbdare în durerea lor, să primească cu bucurie tot ceea ce Dumnezeu îngăduie pentru ei şi să nu ceară, chipurile din dragoste, să ia durerea altuia. Pentru că dacă Dumnezeu le împlineşte cererea şi uită că ei înşişi au cerut aceasta, vor murmura şi se poate chiar să se şi răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. – Părinte, este bine să ne rugăm pentru sănătatea noastră? – Este mai bine să cerem de la Dumnezeu să ne elibereze de patimile noastre. Adică să cerem mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Dacă îl rugăm pe Dumnezeu să ne facă bine, ne împuţinăm averea noastră cerească. Iar când nu mai putem suporta durerile bolii, atunci să-L rugăm pe Dumnezeu să ne vindece, iar Acela va face ceea ce va crede de cuviinţă. – Părinte, faptul de a fi ajutat un bolnav prin rugăciunea ce o facem depinde şi de ceea ce cere cel bolnav de la Dumnezeu? – Bolnavul nu face bine atunci când se roagă să se vindece numai el şi nu se roagă şi pentru sănătatea celorlalţi bolnavi. Tu, soră, atunci când erai în lume şi lucrai la spital, ce făceai când bolnavul nu putea zice rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase…”. – O rosteam eu, Părinte. – Bine, dar şi bolnavul trebuia să spună vreo rugăciune. – Spunea şi acela “Maica Domnului, ajută-mă”, sau “Maica Domnului, mântuieşte-mă”. Părinte, dar oare răbdarea în boală nu este rugăciune? – Da, într-adevăr, aşa este. Iar voi, atunci când cineva vă cere să faceţi rugăciune pentru că în cutare zi va face operaţie, să vă rugaţi chiar din clipa în care vă cere aceasta. Să nu aşteptaţi ora când va intra în sala de operaţie şi după aceea să vă rugaţi. Iar la slujbe, atunci când preotul spune: “Pentru cei ce zac în neputinţe…”[31], să spuneţi “Doamne miluieşte” cu durere. Dacă însă faceţi cu diapazonul “vuu… “, pentru a rosti “Doamne miluieşte” muzical, mintea vă va fi la “vuu…” şi la melodie, iar sărmanii bolnavi care suferă în zadar vor aştepta de la voi puţin ajutor. Aceia au durerea lor, dar tu, care nu ai nici o durere, roagă-te pentru aceia ca să fie ajutaţi. Dacă nu suspini în pat, suspină cel puţin în rugăciunea pentru bolnavi. Dacă cei sănătoşi nu fac putină rugăciune pentru cei bolnavi, Hristos le va spune la Judecată: “Aţi fost sănătoşi dar nu ati făcut rugăciune pentru cei care sufereau. De aceea «Nu vă cunosc pe voi…»[32] “... Dacă nu facem rugăciune pentru un bolnav, boala îşi va continua drumul ei firesc. În timp ce, de vom face rugăciune, se poate schimba cursul ei. De aceea întotdeauna să faceţi rugăciune pentru cei bolnavi.

Un discipol se plângea maestrului: „Am obosit. Viaţa este grea. Ce să fac?” Maestrul a pus pe foc trei vase cu apă. În primul a aruncat un morcov, în al doilea – un ou crud, în al treilea – cafea. Pe urmă a scos din apa clocotindă morcovul, oul, şi a turnat în ceaşcă cafea. – Ce s a schimbat? – a întrebat el. – Morcovul şi oul s au fiert, iar cafeaua s a dizolvat în apă. – Asta numai în aparenţă. Uită te mai bine: morcovul tare a devenit moale şi maleabil, oul lichid în interior şi fragil a devenit tare. Pe dinafară au rămas la fel ca înainte, deşi apa clocotită le a schimbat structura. La fel e şi cu oamenii: cei care par puternici şi viteji se pot pierde cu firea, pe când oameni ce par necăliţi şi vulnerabili pot căpăta tărie. – Dar cafeaua? – s a interesat discipolul. – O, acesta este lucrul cel mai curios! Cafeaua s a dizolvat total în mediul ce pentru ea era nou şi ostil, prefăcând apa obişnuită într o băutură aromată. Există oameni care nu se pleacă sub această lume, ci transfigurează orice situaţie şi extrag din ea o bogată experienţă.

Biserica Ortodoxă Română Sfântul Policarp, Naples, Florida